Ştiri din zonă
Bărbat aflat sub influența alcoolului, oprit pe DN1C, în Răscruci
Publicat acum
3 anipe

Vineri, 9 februarie., în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au interceptat un autoturism pe DN1C-E576, în localitatea Răscruci, condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Bonțida, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest acestuia i-a rezultat o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












