Conectează-te cu noi

Eveniment

Bărbat din Târlișua, ARESTAT. Urmărit câțiva kilometri, a abandonat mașina și a fugit în pădure. Ce MOTIV avea

Publicat acum

pe

Ieri, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat din Târlișua. Acesta este bănuit de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În fapt, în noaptea de 15/16 martie 2022, conducătorul unei autoutilitare care avea atașată o remorcă și care circula pe Drumul Județean 171, prin localitatea Borleasa, nu a oprit la semnalele polițiștilor. A fost urmărit, iar după aproximativ 4 km, acesta a oprit autovehiculul și a fugit înspre o pădure din apropierea drumului.

În urma investigațiilor și probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că la volan s-ar fi aflat un bărbat de 49 de ani, din Târlișua care avea permisul de conducere anulat. Totodată, acesta ar mai fi condus același autovehicul, la data de 15 martie a.c., pe Drumul Județean 171, pe raza localității Dobric.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER