Eveniment
Bărbat TĂIAT CU CUȚITUL de un individ, în zona Sărata din Dej
Publicat acum
10 anipe

Un bărbat a ajuns în această seară, în jurul orei 19:30, la Spitalul Municipal Dej, după ce a fost tăiat cu un cuțit de un alt individ.
Un apel la 112 a anunțat în această seară faptul că o agresiune a avut loc în zona Sărata din municipiul Dej. Din primele informații, între doi indivizi a izbucnit un scandal, iar de la vorbe la fapte nu a fost decât un pas. Unul dintre bărbați l-a așteptat pe celălalt în afara locuinței în care se afla și cu un cuțit și l-a tăiat în zona brațului stâng, provocându-i o leziune cu sângerare masivă. Totodată, victima s-a ales și cu o plăgi tăiate la nivelul regiunii frontale.
Victima în vârstă de aproximativ 30 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare. Plăgile pacientului au avut nevoie de intervenție chirurgicală și va rămâne internat sub supraveghere medicală.
Polițiștii dejeni s-au deplasat și ei la fața locului și au deschis o anchetă în acest caz. Oamenii legii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs agresiunea.
Citește și:

Polițiștii din Gherla au reținut un tânăr de 27 de ani. Este cercetat pentru mai multe fapte

EXCLUSIV. Câte nașteri au fost înregistrate la Dej în 2025? Mortalitatea, în ușoară scădere față de 2024

Încăierare între grupuri, la Gherla. Pumni, o lopată și o bucată de lemn, ”arsenalul” folosit în conflict












