Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Beat la volan, ziua-n amiaza mare, prin Jucu de Mijloc

Publicat acum

pe

Ieri, 30 octombrie, în jurul orei 13:20, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla, Postul de Poliţie Comunal Jucu, au depistat un bărbat, de 57 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe DC 40, pe raza localităţii Jucu de Mijloc, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de Codul Penal.

Consumul de alcool scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa alcoolului trebuie să cunoască faptul că riscă pedeapsa cu închisoarea sau cu amendă, în conformitate cu prevederile Codului Penal.

Astfel, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Totodată, pe perioada cercetării, permisul de conducere este reţinut fără drept de circulaţie”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER