Sport
Bianca Andreescu a câștigat US Open! Serena Williams, răpusă de jucătoarea de origine română
Publicat acum
7 anipe

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (19 ani), locul 15 WTA, a câştigat, duminică, trofeul de la US Open, după ce a învins-o dramatic în finală pe mult mai titrata Serena Williams, sextuplă campioană la Flushing Meadows, scor 6-3, 7-5.
Jucătoarea canadiană de origine română a câştigat partida cu americanca Serena Williams, impunându-se într-o oră şi 42 minute. În primul set, Serena Williams nu a reuşit puncte câştigătoare, nu a pus în teren aproape deloc primul serviciu, iar Bianca Andreescu a profitat din plin de nereuşitele americancei şi a câştigat categoric, scor 6-3.
Al dolea set însă a marcat revenirea americancei, care a reuşit surprinzător un break în setul secund, la 5-1 pentru Bianca Andreescu (și minge de meci), şi apoi a egalat scorul la 5, în apaluzele miilor de americani din tribune.
Jucătoarea canadiană de origine română şi-a fructificat apoi serviciul (scor 7-5) şi a câştigat, la 19 ani, trofeul de la US Open, obţinând astfel primul titlu de Grand Slam din carieră.
Este a doua oară în ultima lună când Serena Williams pierde în faţa Biancăi Andreescu, cele două jucătoare de tenis întâlnindu-se anterior în finala de la Toronto, atunci când americanca a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări la spate şi i-a oferit practic jucătoarei canadiene de origine română cel de-al doilea trofeu al carierei.
Simona Halep a felicitat-o pe Bianca Andreescu: România este foarte mândră de tine
Jucătoarea de tenis din România Simona Halep, locul 4 WTA, campioană la Wimbledon, a felicitat-o pe Bianca Andreescu după primul titlu de Grand Slam obţinut la Flushing Meadows.
„Felicitări, Bianca Andreeescu, pentru o performanţă uimitoare şi pentru primul tău Grand Slam! România este foarte mândră de tine”, a fost mesajul postat de Simona Halep, pe Twitter.
Citește și:

Trei scandalagii care au semănat frică, arestați de către polițiștii din Gherla. Cum au încercat să scape victimele

ACCIDENT la Cășeiu. Două autovehicule au ieșit în afara șoselei, un bărbat rănit – FOTO

Numire spectaculoasă la CS Unirea Dej | Fost selecționer al României, noul antrenor al alb-albaștrilor











