Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Birocrația bat-o vina! Studiul de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, finalizat abia în primăvară

Publicat acum

pe

În urma unei întâlniri care a avut loc, miercuri, la Bruxelles, între comisarul european, Corina Creţu, şi ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, s-a stabilit calendarul de implementare a proiectelor celor trei spitale regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova. Studiul de fezabilitate, încheiat până în martie 2018, scrie Mediafax.

Ulterior, proiectele vor fi depuse până în luna aprilie, transmite Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, într-un comunicat de presă.

„Aceste progrese sunt îmbucurătoare, fiind condiţii esenţiale pentru începerea implementării proiectelor în domeniul sănătăţii. Susţinem autorităţile naţionale în pregătirea următorilor paşi pentru proiectele deja prevăzute. Am discutat şi oportunitatea dezvoltării unor proiecte în domenii de mare necesitate, precum combaterea epidemiei de rujeolă, care din păcate a făcut atâtea victime în ultimele luni”, a declarat Corina Creţu.

În cadrul întâlnirii, comisarul european Corina Creţu a indicat susţinerea pe care fondurile politicii de coeziune o pot oferi îmbunătăţirii condiţiilor din spitalele din România. Aceasta vizează investiţii în centre comunitare integrate, unităţi ambulatorii, unităţi de primiri urgenţe şi telemedicină. Astfel, se are în vedere abordarea nevoilor critice din domeniul sănătăţii prin 280 de investiţii în îngrijirea comunitară şi ambulatorie, precum şi în modernizarea a 35 de unităţi de urgenţă din spitale, se precizează în comunicat.

Aşa cum i-am transmis domnului ministru Bodog, îmi doresc accelerarea procesului de pregătire a investiţiilor în centrele socio-medicale, în conformitate cu angajamentul asumat în Strategia naţională de sănătate”, a adăugat comisarul pentru politică regională.

Potrivit sursei citate, România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014–2020. În Programul Operaţional Regional, aproximativ 326 de milioane de euro sunt dedicate investiţiilor în domeniul sănătăţii, jumătate din această sumă fiind alocată construcţiei celor 3 spitale regionale menţionate.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER