Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bistrița-Năsăud: Polițiștii rutieri cercetați pentru mită, puși în libertate de Curtea de Apel Cluj

Publicat acum

pe

Cei trei polițiști bistrițeni de la Serviciul Rutier Bistrița-Năsăud, arestați preventiv săptămâna trecută sub acuzația de luare de mită, au fost puși în libertate de Curtea de Apel Cluj, după ce aceștia au contestat decizia inițială luată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, scrie Agerpres.

Potrivit sentinței definitive publicate pe site-ul Curții de Apel Cluj, decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost desființată în totalitate, iar față de cei trei inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 6 septembrie.

Pe durata controlului judiciar, cei trei polițiști nu vor putea desfășura niciun fel de activitate în cadrul Serviciului Rutier, nu vor avea dreptul să dețină, să folosească sau să poarte arme, nu vor putea părăsi municipiul Bistrița decât cu încuviințarea organului de urmărire penală și nu vor putea comunica între ei sau cu martorii din dosar.

Săptămâna trecută, patru polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au fost reținuți sub acuzația de săvârșire a mai multor infracțiuni de luare de mită, unele în formă continuată.

Doi dintre agenți fuseseră prinși în flagrant, într-o acțiune a Direcției Generale Anticorupție, primind 150 lei mită de la un investigator sub acoperire, pentru a nu constata o contravenție rutieră.

În data de 30 august, Tribunalul Bistrița-Năsăud a decis ca trei dintre polițiști să fie arestați preventiv, iar al patrulea a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

.

Sursa – Agerpres

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER