Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Biserica Ortodoxă din Câțcău și-a sărbătorit duminică hramul – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Credincioșii din localitatea clujeană Câțcău au avut duminică, 22 iulie, o întreită sărbătoare: au sărbătorit hramul bisericii „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, au aniversat 670 de ani de atestare documentară a localității dar și 105 ani de la ridicarea lăcașului de cult.

Pentru a întregi sărbătoarea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, având alături în slujire un sobor de 14 preoți din care au făcut parte Arhim. Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, Arhim. Veniamin Pop, slujitor al Mănăstirii Megara din Grecia, fost stareț al Mănăstirii Nicula, și preoți din parohiile învecinate.

În cuvântul de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică citită în a 8-a duminică după Rusalii, unde s-a relatat înmulțirea, de către Domnul Iisus Hristos, a pâinilor și a peștilor, Arhim. Dumitru Cobzaru le-a vorbit celor prezenți despre importanța Sfintei Împărtășanii.

După ce majoritatea din cei peste 300 de credincioși prezenți la slujbă s-au împărtășit cu Sfintele Taine, preotul paroh, Pr. Ioan Mărginean a mulțumit tuturor pentru prezență la sărbătoarea bisericii și a satului.

Alături de credincioșii, la Sfânta Liturghie a luat parte și primarul comunei Câțcău, Ing. Mureșan Călin.

Biserica parohiei Câțcău, cu hramurile „Sfantul Prooroc Ilie” și „Sfantul Ierarh Nicolae”, a fost ridicată începând cu anul 1913, iar prima atestare documentară a localității datează din anul 1348.

RECLAMĂ

TU AI DAT LIKE?

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER