Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Campanie împotriva cancerului la sân! Statuia din Parcul Mic din Dej, iluminată în ROZ – FOTO

Publicat acum

pe

Statuia din Parcul Mic din Dej a fost iluminată în roz luni seara, ca urmare a unei campanii de prevenire și luptă împotriva cancerului la sân.

Organizația Femeilor Liberale (OFL) din Dej s-a alăturat și în acest an campaniei de informare a populației privind prevenția și lupta împotriva cancerului la sân, dar și pentru a atrage atenția tuturor femeilor de a se implica în depistarea precoce a cancerului la sân, în acest sens fiind iluminată în roz Statuia Corifeilor din Parcul Mic.

La evenimentul din centrul orașului, desfășurat aseară, cu începere de la ora 19:30, au participat numeroase reprezentante ale liberalilor, în frunte cu președintele OFL Dej, Violeta Mureșan, dar și simpli cetățeni.

Cei care au ales să răspundă ”prezent” invitației de a participa la acest eveniment au primit fundițe roz, ca simbol al luptei împotriva acestui flagel.

Ziua de 1 octombrie este ziua în care, peste tot în lume clădirile sunt luminate în roz, pentru a duce cât mai departe mesajul de conștientizare a importanței depistării precoce a cancerului la sân.

Cancerul mamar este cel mai frecvent dintre toate cancerele ce apar la femei. Potrivit Societății Europene de Oncologie Medicală, una din opt femei pot face la un moment dat cancer la sân și reprezintă cea mai frecventă cauză a decesului datorat unei tumori, la femei.

Întrucât nu toți nodulii sunt detectați prin autopalpare, medicii recomandă femeilor peste 50 de ani o mamografie, o dată pe an.

Aproape 8000 de cazuri de cancer la sân sunt descoperite anual în țara noastră, multe dintre ele în stadii avansate, II și III. Raportat la anii ‘90, numărul femeilor care au decedat din cauza cancerului mamar, în Europa, a scăzut, datorită unei mai bune informări de care dispun femeile din ziua de azi, dar și datorită programelor de screening care au fost aplicate în țările avansate din Uniunea Europeană.

Dacă este diagnosticat precoce, cancerul poate fi tratat și vindecat, în proporție de 95%. În medie, 50% din cazurile de cancer sunt diagnosticate la femei de peste 65 de ani.

În România, în ultimii ani, s-a constatat o creștere accentuată a numărului de cazuri depistate la vârste tot mai mici, tocmai datorită faptului că nu există un program coerent de depistare precoce a cancerului mamar.

Organizația Femeilor Liberale din Romania, alături de alte organizații, ONG-uri sau instituții de stat, derulează de patru ani programe de informare, conștientizare, control și evaluare a stării de sănătate a femeilor din țara noastră. Din păcate, aceste programe nu au fost încă incluse într-o formă organizată de prevenție, la nivel național, cu toate încercările Partidului Național Liberal de a contura un proiect de lege care să cuprindă prevenția în domeniu sănătății.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER