Ştiri din zonă
Caravană care luptă împotriva violenței în familie, prezentă ieri la Cluj!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișIeri, 20 iulie, pe raza municipiului Cluj-Napoca a fost organizat un eveniment de informare, conştientizare şi sensibilizare cu privire la fenomenul violenţei în familie.
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul campaniei ,,Aripi Frânte”, lansat de data de 1 iulie 2016 de către Asociaţia Necuvinte, în colaborare cu Poliţia Română.
La această întâlnire, au avut loc dezbateri, discuţii interactive şi constructive între reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, ai asociaţiei iniţiatoare şi ceilalţi participanţi, pentru reducerea acestui tip de violenţă.
Violenţa în familie este un fenomen social complex, iar în acest domeniu poliţia acţionează pe următoarele paliere: prevenţie, monitorizare şi combatere. Est important ca astfel de fapte să fie sesizate poliţiei pentru a putea fi luate măsuri faţă de agresor şi pentru a ajuta victima să iasă dintr-o relaţie de tip abuziv.
În cadrul evenimentului a fost vizionat filmul documentar ,,Aripi Frânte”, care prezintă situaţia victimelor violenţei domestice din România care nu au cerut ajutorul nimănui.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Asociaţiei Vivad din Cluj-Napoca.
FOTO – Arhivă