Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CFR Cluj are şase puncte avans în fruntea Ligii 1

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

CFR Cluj şi FC Viitorul au remizat, vineri seara, scor 0-0, în runda cu numărul 25 a Ligii 1. Echipa lui Dan Petrescu are şase puncte avans în fruntea Ligii 1, în timp ce formaţia lui Gică Hagi nu este sigură de prezenţa în play-off, scrie Mediafax.

Cea mai mare ocazie a partidei i-a aparţinut lui Gabriel Iancu, în minutul 30. Atacantul Viitorului a trimis în bara transverală cu un şut de la mare distanţă.

Clujenii au replicat prin Costache, la finalul primei reprize. Atacantul campioanei a trimis pe lângă poartă din interiorul carierei, iar repriza secundă nu a adus ocazii notabile pentru niciuna dintre formaţii.

A fost prima remiză înregistrată între CFR Cluj şi FC Viitorul în ultimele 12 întâlniri directe.

Egalul nu mulţumeşte niciuna dintre cele două formaţii.

Echipa lui Dan Petrescu ratează şansa de a căpăta un avans mai consistent în fruntea campionatului, însă se menţine pe primul loc, cu 49 de puncte, la şase lungimi de Universitatea Craiova.

Trupa lui Gheorghe Hagi urcă pe locul cinci, cu 39 de puncte, iar lupta pentru un loc de play-out se va da în ultima etapă din sezonul regulat.

În runda următoare, CFR Cluj va juca pe terenul Universităţii Craiova, în timp ce FC Viitorul va primi vizita celor de la Academica Clinceni.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER