Politic
EXCLUSIV. Cine ar putea fi noul VICEPRIMAR al municipiului Dej | Surse Dej24.ro
Publicat acum
4 anipe
Partidul Național Liberal (PNL) a câștigat alegerile locale la Dej și va avea nouă reprezentanți în Consiliul Local Dej. În ciuda numărului mare de aleși, pentru a avea majoritate, liberalii sunt nevoiți să facă o alianță care ”i-ar putea costa” funcția de viceprimar.
La alegerile locale de pe 27 septembrie, PNL a fost votat de 42% dintre dejeni și a obținut nouă mandate de consilier local, în timp ce PSD va avea trei reprezentanți, USRPLUS, ALDE și PMP câte doi, iar UDMR unul singur. Cum 19 este numărul total al aleșilor dejeni, liberalii mai au nevoie de cel puțin o persoană alături de ei pentru a avea majoritate. Așa cum era de așteptat, imediat după scrutinul de la sfârșitul lunii trecute au demarat ”negocierile” între principalii actori politici din Dej.
La nivelul județului Cluj, PNL a bătut palma cu UMDR pentru a avea majoritate în Consiliul Județean (CJ), precum și în mai multe comune și municipii clujene. La fel s-ar putea întâmpla și la Dej, unde UDMR a obținut un singur mandat (7,22% la alegeri), dar extrem de prețios în contextul actual.
Dej24.ro a aflat că primarul Morar Costan a avut deja o discuție cu Anamaria Kovrig (președinte UDMR Dej), iar aceasta din urmă ar fi cerut funcția de viceprimar în schimbul unei alianțe cu PNL în Consiliul Local Dej. Împreună – PNL și UDMR – ar dispune de 10 voturi, suficiente încât să aprobe sau să respingă aproape orice proiect de hotărâre (excepție unde e necesar votul a două treimi din CL). Totodată, edilul a purtat discuții și cu PMP, însă sunt șanse minime ca protocolul încheiat la nivel național între cele două partide să se fructifice local.
Conform surselor noastre, cu ”binecuvântare de la județ”, PNL și UDMR s-ar fi înțeles, iar Anamaria Kovrig va fi noul viceprimar al municipiului Dej. Totul se va concretizeze săptămâna viitoare, când cel mai probabil va avea loc o nouă ședință a CL Dej.
Anamaria Kovrig este liderul maghiarilor dejeni din anul 2010. Aceasta are deja două mandate de consilier local, iar acum l-a obținut pe al treilea. În vârstă de 53 de ani, Anamaria Kovrig este la bază inginer chimist. În prezent este administratorul unei societăți comerciale.
Sigur, în urma acestei decizii, vor exista nemulțumiți pentru că cel puțin trei aleși liberali – dacă nu chiar patru! – se considerau îndreptățiți să obțină funcția de viceprimar. Rămâne de văzut dacă aceștia vor ”valida” prin vot decizia de a o trimite pe Kovrig în al doilea birou al Primăriei Dej sau dacă – într-un scenariu puțin probabil – vor ”trăda” (având în vedere că e vot anonim) și se vor îndrepta spre altcineva. În altă ordine de idei, măcar de ochii lumii, opoziția va scoate la înaintare cel puțin o persoană, chiar dacă nu dispune de voturile necesare pentru a obține funcția de viceprimar.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!
foto arhivă: Anamaria Kovrig în dreapta primarului Morar Costan, la una dintre ședințele CL