Ştiri din zonă
Cluj | Au cumpărat un telefon nou și au returnat altul FAKE. Alte replici, găsite la percheziții – VIDEO
Publicat acum
1 anpe
La data de 4 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 3 Poliție, au efectuat trei percheziții domiciliare în municipiul Oradea, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Doi tineri, de 29 de ani, din județul Bihor au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, în urma prezentării instanței, unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
În fapt, la data de 15 martie a.c., unul dintre cei doi tineri, sub o falsă identitate, ar fi achiziționat un telefon mobil în valoare de 6.449 de lei dintr-un magazin de profil, situat într-un centru comercial din Cluj-Napoca, pe care l-ar fi returnat la scurt timp, recuperând suma achitată.
Ulterior reprezentanții societății comerciale au constatat că telefonul mobil returnat era o replică a bunului achiziționat inițial, cu seria inscripționată diferită.
Activitățile demarate de polițiștii Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au condus la identificarea tânărului în cauză, precum și a celui care l-ar fi ajutat la comiterea infracțiunii.
De asemenea, în cadrul investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că în cursul lunii martie 2023, cei doi, folosind același mod de operare, ar fi comis alte 5 infracțiuni, una în municipiul Cluj-Napoca, trei în municipiul Oradea și încă una în municipiul Arad.
În total, ar fi cauzat un prejudiciu total evaluat la peste 40.000 de lei.
La data de 4 mai 2023, polițiștii Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au pus în aplicare 3 mandate de percheziție în municipiul Oradea, fiind descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile despre care există suspiciunea că ar fi replici ale mărcilor originale, precum și alte obiecte de interes pentru soluționarea cauzei.
În baza probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior unul dintre aceștia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar față de celălalt a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor Cluj, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor și celor din cadrul Serviciului Criminalistic Bihor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.