Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Balul bobocilor cu banana-n gură, în atenția ministrului Educației. Statutul elevului va fi schimbat

Publicat acum

pe

Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a susținut miercuri, 25 octombrie, o videoconferință la care au participat inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți din țară, dar și reprezentanți ai asociațiilor de părinți și elevi.

Cu acest prilej, ministrul Liviu Marian Pop a anunțat intenția Executivului de a acorda educației, în 2018, cel mai mare buget din ultimii 10 ani, subliniind în context că inclusiv rectificarea bugetară din luna noiembrie va fi pozitivă pentru sistemul de învățământ. De asemenea, printre preocupările ministerului se regăsește modificarea legislației, astfel încât fondurile pentru cheltuielile de personal să fie transmise de la Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare județene/ISMB, direct unităților de învățământ, în timp ce cheltuielile privind bunurile, serviciile și investițiile să fie gestionate în continuare de consiliile locale și județene, respectiv consiliile locale de sector (în cazul municipiului București).

Ministrul Liviu Marian Pop a mai precizat că speră ca, în cel mult o lună, să fie aprobată legea prin care Ministerul Educației va putea plăti și dobânzile aferente diferențelor salariale, pe lângă plata sentințelor realizată până acum din bugetul de stat.

De asemenea, ministrul a subliniat că între atribuțiile de îndrumare și monitorizare ale inspectoratelor școlare, respectiv cele de coordonare și evaluare trebuie să existe un echilibru, prin urmare, începând de săptămâna viitoare, va fi transmis la minister graficul activităților desfășurate în teritoriu de inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și inspectorii școlari, cu menționarea tematicii și locațiilor pentru fiecare județ/municipiul București.

Ministrul Liviu Marian Pop a lansat și un apel către cadrele didactice în vederea constituirii unor resurse educaționale deschise care să cuprindă materiale-suport atât pentru preșcolari/elevi, cât și pentru cadrele didactice. Acestea vor fi avizate de inspectoratele școlare/ISMB și Casele Corpului Didactic și vor fi puse gratuit, la dispoziția celor interesați, pentru activitățile instructiv-educative sau extrașcolare.

Elaborarea unor astfel de instrumente educaționale va putea fi recompensată prin intermediul unor criterii din fișele de evaluare pentru acordarea gradațiilor de merit, prin punctaje care să faciliteze accesul la această formă de motivare a cadrelor didactice care doresc să se implice în generarea de resurse educaționale deschise.

Ministrul Educației a solicitat conducerilor inspectoratelor școlare să manifeste proactivitate în comunicarea cu publicul și să faciliteze accesul acestuia la informațiile de interes general (activități/proiecte extracurriculare, lista auxiliarelor didactice avizate/aprobate de MEN etc.), astfel încât informarea actorilor implicați în educație și a beneficiarilor direcți să fie rapidă și eficientă.

În contextul incidentului de la Cluj-Napoca, statutul elevului trebuie regândit de așa manieră încât să nu mai existe interpretări. Calitatea de elev se exercită atât în interiorul, cât și în exteriorul școlii. Mizez pe implicarea asociațiilor de părinți și a profesorilor și aștept propuneri de îmbunătățire a statutului”, a declarat ministrul Liviu Marian Pop.

De altfel, în urma analizei efectuate de Consiliul Elevilor Cluj, s-a decis demiterea din acest for a reprezentanților Colegiului Tehnic de Comunicații ‘Augustin Maior’ din Cluj-Napoca, aceștia fiind direct implicați în organizarea evenimentului în cauză.

 

CITEȘTE ȘI:

Show erotic la şcoală din Cluj | Anchetă după ce elevii au mimat sexul oral la Balul Bobocilor – FOTO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER