Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ISU Cluj: Incendiile la rampa de deșeuri de la Pata Rât s-au înmulțit și se pare că au fost declanșate intenționat

Publicat acum

pe

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Ion Moldovan, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că în cursul acestui an a crescut la 29 numărul incendiilor la rampa de deșeuri de la Pata Rât și, se pare, că focul a fost provocat intenționat, conform Agerpres.

Începând cu anul 2016 am avut o serie de evenimente, incendii la groapa de gunoi de la Pata Rât, atât la cea aflată în conservare și care e în administrarea Consiliului Județean, cât și la platforma de stocare temporară, aflată în administrarea Primăriei Cluj-Napoca. În anul 2016, în această locație am avut 15 incendii, iar în anul 2017 au fost 29 până în momentul de față. Marea majoritate a incendiilor din anul 2017 au avut drept cauză probabilă de incendiu acțiunea intenționată”, a afirmat Ion Moldovan.

El a mai spus că tocmai în zona în care au izbucnit incendiile nu funcționau camerele de luat vederi.

La toate incidentele pe care le-am avut în ultima perioadă de timp am constatat, în urma cercetării cauzei de incendiu, că tocmai în zona unde a izbucnit incendiul, acele camere de luat vederi nu funcționau în acea perioadă. Am înțeles de la colegii noștri de la poliție că s-a deschis un dosar penal, este o cercetare în curs, așa că n-am să mă refer la mai multe aspecte legate de acest lucru”, a menționat șeful ISU Cluj.

De asemenea, el a afirmat că intervențiile la incendiile de la Pata Rât presupun și multe costuri.

Încărcarea a fost foarte mare pentru noi din cauză că incendiile au fost foarte mari, cel puțin ultimele trei, au ars deșeurile cu flacără foarte mare pe o suprafață enorm de mare și pe un teren foarte accidentat. Oamenii care au fost acolo resimt aceste incendii. (…) Stăm foarte mult timp acolo, ultima intervenție a fost de 8 ore. În timpul acestor intervenții ni s-au defectat câteva mașini, care trebuie să fie duse în reparație, ni s-au spart o serie de furtune, multe, care trebuie schimbate, am făcut drumuri pentru alimentare cu apă”, a mai spus Ion Moldovan.

Problemele de la rampa de deșeuri de la Pata Rât sunt subiectul unor dispute între autoritățile locale.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a respins, recent, cererea Consiliului Județean (CJ) Cluj de declarare a stării de alertă în cazul rampei de deșeuri de la Pata Rât, afectată de alunecările de teren.

Pe 2 octombrie, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a afirmat că județul Cluj are cele mai multe probleme legate de mediu, în special cu rampa de gunoi de la Pata Rât.

Pata Rât e un depozit care și-a sistat activitatea în 2010, care trebuia de foarte mult timp să fie închis. (…) Ne aflăm într-un județ care a întrecut județul Brașov, pentru că județul Brașov a început să se conformeze și să înceapă să demareze toate procedurile de închidere a depozitelor și de funcționare a SMID. Este județul cu cele mai multe probleme. (…) Sunt șase depozite neconforme, care trebuie închise și la două dintre ele nici n-au început lucrările. (…) Este inadmisibil ca de aproximativ 7 ani de când am dat sistarea pentru acest depozit să nu se fi făcut nimic”, spunea Grațiela Gavrilescu.

 

Sursa – Agerpres

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER