Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

COD GALBEN de CEAȚĂ, până la ora 13, pentru mai multe județe din Transilvania, printre care și Cluj

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în zece judeţe din Transilvania şi Crişana, în următoarele ore.

Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 13:00, în judeţele Cluj, Sălaj (zona joasă), Bistriţa-Năsăud (zona joasă), Maramureş, Bihor, Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu şi Mureş (zona joasă) se va semnala ceaţă, fenomen ce va determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Recomandările polițiștilor pentru circulația pe timp ce CEAȚĂ:

Manifestați atenție sporită pe toată durata deplasării pe drumurile publice și circulați cu o viteză adaptată permanent condițiilor de drum, care să vă permită oprirea în siguranță.

Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, păstrați în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă şi a celor de ceaţă în condiţii de ceaţă densă.

Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Atunci când autovehiculul este imobilizat pe timp de ceață, din cauza unei defecțiuni, ori altă cauză, prezența acestuia trebuie semnalizată atât prin luminile de poziție și cele de avarie, cât și prin folosirea triunghiurilor reflectorizante.

Şi pietonii trebuie să sporească atenţia, să evite folosirea părţii carosabile, să traverseze strada doar prin locurile special amenajate și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto.

De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor agenţilor de circulaţie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER