Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cod galben în Cluj. Vor fi ploi torențiale și vijelii în aproape toată țara

Publicat acum

pe

Ploile vor cuprinde aproape întreaga țară, anunță meteorologii care au emis, marți, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, averse torențiale, vijelii și grindină.

De marți, ora 12.00 până miercuri la ora 10.00, va fi cod galben în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Banat, Maramureș și la munte. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.

Marți, de la ora 14.00 până la ora 22.00, în jumătatea de nord a Moldovei va fi în vigoare uncod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala și în Transilvania, dar pe arii restrânse, spun meteorologii.

Un al doilea mesaj transmis de meteorologi se referă la un cod galben care va fi în vigoare de miercuri, ora 10.00 până joi ora 10.00. În acest interval, în Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER