Social-Cultură
COMEMORARE. Ploaia nu a stat în calea părinților de îngeri din Dej – FOTO/VIDEO
Publicat acum
10 anipe

Zeci de dejeni au luat parte, în această după-amiază, de la ora 17:30, la “Ziua Părinţilor de Îngeri”, eveniment desfășurat pentru a comemora copiii plecați prea devreme din această lume.
La Dej, evenimentul ajuns la cea de-a VII-a ediție (în țară se află la ediția cu numărul nouă) a avut loc în Parcul Mic din Piaţa Bobâlna, unde, în ciuda ploii, zeci de părinţi de îngeri au aprins lumânări şi au înălţat baloane colorate (pe care au scris doar numele celor pierduți sau diferite mesaje de dor adresate acestora) spre cer în memoria micuților care nu mai sunt printre noi.
La fel ca în fiecare an, Monica Mureșan – organizatorul ”Ziua Părinților de Îngeri” de la Dej – a spus câteva cuvinte despre acest eveniment de suflet, iar apoi s-au rostit câteva rugăciuni pentru cei pierduți mult prea devreme. Ulterior, primarul Morar Costan a transmis aprecierea sa față de persoanele care s-au confruntat cu o asemenea tragedie.
Ziua Părinților de Îngeri (organizator Organizaţia EMMA) este singurul eveniment din România şi cel mare din lume de acest gen, dedicat în memoria micuţilor decedaţi prea devreme.
”Acest eveniment are o semnificaţie aparte, în mod special pentru părinţii care au pierdut un copil înainte de naştere, momentul înălţării baloanelor simbolizând despărţirea de copilul pe care nu au apucat să-l vadă, să-l ţină în braţe”, se arată într-un mesaj trimis de Bianca Brad, fondatoarea Organizaţiei EMMA.
Organizaţia EMMA (Eternul Miracol Materna Alinare) este o organizaţie neguvernamentală non-profit, a cărei activitate se desfăşoară pe bază de voluntariat şi care sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











