Conectează-te cu noi

Eveniment

Concurs de infracțiuni pentru doi tineri drogați și beți. Fete de 20 și 21 de ani, implicate în poveste

Publicat acum

pe

Aseară, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr 25 de ani, din Căianu Mic, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.

În fapt, în dimineața de 25 aprilie a.c., în jurul orei 04.00, tânărul de 25 de ani, împreună cu un altul de 21 de ani, din Dobricel ar fi plecat cu două tinere de 20 și 21 de ani, ambele din Bistrița, de la un local din Chiuza. Cei patru au plecat înspre Căianu Mic, cu un autoturism pe care acesta tânărul din Căianu Mic l-ar fi condus.

În jurul orei 06.00, cei patru ar fi ajuns în localitatea Spermezeu unde ar fi oprit, iar din cauza unor neînțelegeri, tânărul de 25 de ani ar fi agresat-o pe una dintre fete. Ulterior, cele două tinere ar fi solicitat să plece, însă cei doi tineri nu le-ar fi permis.

Cei patru ar fi plecat în localitatea Șendroaia, unde ar fi fost observați de un tânăr care se afla în zonă, împreună cu familia și care a intervenit, le-a preluat pe tinere și a sesizat Poliția, prin intermediul unei polițiste aflată în timpul liber și care locuia în apropiere.

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au declanșat imediat verificările, iar în scurt timp, autoturismul cu care se deplasau cei doi a fost depistat în localitatea Dobric, pe Drumul Județean 171. Aceștia nu au oprit la semnale polițiștilor și-au continuat deplasarea, până în localitatea Hășmașu-Ciceului, unde au fost identificați și legitimați.

Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l în cazul tânărului de 25 de ani și de 1.09 mg/l în cazul celui de 21 de ani. La testarea cu aparatul DrugTest, rezultatele au fost pozitive în ambele cazuri și au fost conduși la spital, unde le-au fost recoltate probe biologice.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul de 25 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tânărul de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, va fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violente, lipsirea de libertate, tentativa de viol, conducerea  unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER