Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Consiliul Județean Cluj se alătură campaniei internaționale „Ora Pământului”

Publicat acum

pe

consiliul judetean cluj

Consiliul Judeţean Cluj se alătură şi în acest an campaniei internaţionale “Ora Pământului”, prin care oameni, organizaţii, companii şi instituţii publice de pe întreg Globul fac un apel de conştientizare asupra economisirii resurselor mediului înconjurător.

Acţiunea, desfăşurată sub sloganul “Dăruieşte naturii din energia ta”, va avea loc sâmbătă, 19 martie, începând cu ora 20:30, şi va fi marcată de Consiliul Judeţean Cluj prin mai multe iniţiative dedicate în mod special celebrării acestui eveniment. Astfel, în ceea ce priveşte sediul instituţiei situat pe Calea Dorobanţilor nr. 106, Consiliul Judeţean va renunţa la iluminarea acestuia în respectivul interval de timp, prin sistarea iluminării ambientale exterioare. Totodată, între orele 20:30 şi 21:30, clădirile tuturor instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, exceptând cele în care se desfăşoară activităţi care presupun existenţa unui consum de electricitate neîntrerupt, cum sunt unităţile spitaliceşti, vor reduce la maxim sau chiar vor sista folosirea energiei electrice.

Tot în acest context, angajaţii Consiliului Judeţean Cluj şi ai celorlalte 41 de instituţii din subordine – instituţii şi servicii publice de interes judeţean, regii autonome, societăţi comerciale, unităţi de învăţământ special, instituţii de cultură etc – vor fi îndemnaţi să stingă luminile din locuinţele personale şi să tragă astfel un semnal de alarmă cu privire la efectele grave pe care le comportă adesea o evoluţie mult prea rapidă şi, de multe ori, iresponsabilă, care nu ţine cont de realităţi şi de necesitatea protejării şi conservării mediului înconjurător.

„Ceea ce este cu adevărat important este să înţelegem faptul că cu toţii avem un rol în protejarea mediului înconjurător şi economisirea resurselor. Îndemn pe această cale toţi clujenii să stingă timp de o oră toate becurile din locuinţă şi chiar mai mult, să încerce să recicleze, să meargă mai mult pe jos sau cu bicicleta. Prin astfel de gesturi, atunci când sunt realizate împreună, de către un număr cât mai mare de oameni, fiecare dintre noi poate contribui la realizarea unei schimbări majore în ceea ce priveşte atitudinea faţă de mediul înconjurător”, a declarat Marius Mînzat, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER