Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Copilul aflat în moarte cerebrală după accidentul din Cămărașu a salvat alte trei vieţi!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Un copil de 8 ani, aflat în moarte cerebrală după ce a fost implicat într-un accident în localitatea Cămărașu, judeţul Cluj, a salvat alte trei vieţi. Familia acestuia a fost de acord cu donarea de organe, astfel încât rinichii au fost tranplantaţi unor copii la Cluj, iar ficatul va ajunge la un alt copil, în Germania.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant, organele au fost recoltate sub coordonarea unei echipe de medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj.

Copilul de opt ani era în moarte cerebrală, după ce la sfârşitul săptamanii trecute a fost implicat într-un accident de circulaţie. Detalii AICI!

Rinichii recoltaţi au fost transplantaţi unor copii de 9 şi 12 ani, la Cluj, iar ficatul va ajunge la un alt copil în Germania.

Datorită acestui înger, doi copii, de 9 ani şi de 12 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca. Un alt copil va fi salvat prin transplant de ficat la University Hospital Regensburg. Medici români şi străini şi-au unit forţele şi priceperea pentru ca viaţa să meargă mai departe, pentru ca gestul făcut de părinţi să nu fi fost în zadar”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Agenţiei Naţionale de Transplant.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER