Conectează-te cu noi

Politic

Cornel Itu: ”Au fost adoptate proiecte de lege care ajută în mod concret românii în această perioadă de criză”

Publicat acum

pe

Deputatul dejean Cornel Itu a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că au fost adoptate ”mai multe proiecte de lege care ajută în mod concret românii în această perioadă de criză”.

”Ca urmare a inițiativei PSD, astăzi au fost adoptate de Camera Deputaților, prin vot online, mai multe proiecte de lege care ajută în mod concret românii în această perioadă de criză. Am votat, așadar, pentru acordarea pensiei de urmaș pentru personalul medical din prima linie în lupta cu Covid-19, în cazul unor situații de deces. Pensia va fi egală cu 75% din salariul pe care respectivele cadre medicale l-au avut la data decesului. Prevederile legii se aplică întreg personalului medical –  medici, asistente, infirmiere, îngrijitoare, personal auxiliar care participă la acţiuni medicale impotriva Covid-19. De asemenea, la decesul unui membru al personalului medical care participă la acţiuni împotriva COVID-19, se acordă familiei acestuia un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie, fapt care reprezintă un gest de recunoştinţă necesar, chiar dacă pierderea unui membru al familiei nu poate fi suplinită, după cum se știe, de nimic. Dar, cu toate acestea, statul român este dator să sprijine financiar aceste familii greu încercate.

Un alt proiect foarte important se referă la modificarea OUG dat de Guvernul Orban privind amânarea ratelor bancare, în sensul că noi, social-democrații, am eliminat dobânda la dobândă la amânarea ratelor pentru firme și populație. Restanțierii – care sunt cei mai vulnerabili – beneficiează și ei de amânarea ratelor. De asemenea, firmele pot cere amânarea rambursării creditelor dacă li s-au diminuat veniturile cu 15% din cauza crizei, spre deosebire de varianta Guvernului Orban, care era 25%. Totodată, producătorii agricoli ale căror culturi au fost afectate de secetă au posibilitatea amânării plăților la împrumuturile bancare, cu până la 18 luni.

Tot astăzi am votat legea prin care mandatele aleșilor locali se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgență, urmând ca data alegerilor locale să se stabilească de Parlament, așa cum este firesc, prin lege organică, cu 75 de zile înaintea votării, spre deosebire de actuala legislație care oferă unui Guvern minoritar, format dintr-un singur partid, atributul stabilirii datei alegerilor”, transmite Cornel Itu – deputat PSD Circumscripţia 13 – Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER