Conectează-te cu noi

Sport

CRONICĂ. FC Unirea Dej a surclasat Tășnadul. Joc excelent făcut de dejeni! NOTELE Dej24.ro – FOTO

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal Unirea Dej a învins cu 2-1, în deplasare, formația Unirea Tășnad. Chiar dacă scorul nu o arată, elevii lui Gică Barbu și-au surclasat adversara la toate capitolele: începând de la posesie și până la șuturi pe și spre poartă!

Duelul Unirilor – programat în această după-amiază, de la ora 17, pe stadionul din Tășnad – a contat pentru a XXII-a etapă a seriei a V-a din Liga a III-a. Înaintea acestei confruntări, FC Unirea Dej se clasa pe locul 11, cu 23 de puncte acumulate, în vreme ce gazdele ocupau poziția a zecea a ierarhiei, cu 24 de puncte strânse până acum.

Timp de 80 de minute, Unirea Tășnad aproape că nu a existat. Cu foarte puține excepții, jocul a curs într-o singură direcție: spre poarta gazdelor. Prima mare ocazie de gol i-a aparținut lui Hîmpea. Tot el a ratat-o și pe următoarea, după un corner executat de Bogdan Pop. În minutul 19, Andrei Pop a pătruns frumos printre trei adversari și a trimis spre poartă, însă balonul a fost respins de un apărător.

Bogdan Pop putea deschide scorul din lovitură liberă, numai că mingea a fost respinsă în ultima clipă de portarul Tășnadului. Cea mai mare ocazie de gol a primei reprize s-a înregistrat în minutul 26. Andrei Pop a pasat excelent, în adâncime, pentru Blaj, dar decarul – aflat în poziție ideală – a ratat la mustață ținta.

După reluare, Hetea și-a încercat norocul cu un șut de la distanță, fără succes. În minutul 66, Andrei Pop a înșirat patru adversari – ridiculizând apărarea Tășnadului – și a trimis cu mult calm în plasă (1-0). Zece minute mai târziu, Plaian putea face 2-0, însă balonul a trecut milimetric pe lângă poartă.

Gazdele au dat lovitura când nimeni nu se aștepta și pe fondul unui joc excelent făcut de dejeni. În minutul 83, la un șut de la distanță, Farcaș a respins în prima fază, dar Silaghi a reușit să împingă balonul în plasă – peste goalkeeper-ul dejean – și să egaleze la unu pe tabelă.

Dejenii s-au mobilizat exemplar după primirea golului și – cu o atitudine demnă de lăudat! – s-au ”urcat” peste Tășnad. În minutul 89, Budean (trimis pe teren în a doua parte a jocului în locul lui Hîmpea) a scăpat singur în bandă, a pasat excelent în diagonală pentru Blaj și decarul nu a mai iertat, înscriind golul victoriei.

Unirea Tășnad – Unirea Dej s-a încheiat 1-2 și dejenii obțin al treilea succes consecutiv în deplasare (3-0 cu CFR Cluj 2 și 2-0 cu Gaz Metan Mediaș 2). O victorie meritată din toate punctele de vedere, căci dejenii și-au surclasat adversara aproape tot meciul, iar un egal ar fi fost nedrept. În urma acestei victorii, fotbaliștii din Dej mai bifează trei puncte și urcă o poziție în ierarhie (10) înaintea duelului de pe teren propriu cu Olimpic Cetate Râșnov.

NOTELE Dej24.ro (1-4 – foarte slab/ dezamăgitor, 5-6 – satisfăcător/ și-a făcut treaba, 7-8 – contribuție decisivă, 9-10 – foarte bine/ excelent).

FC Unirea Dej: 12. Farcaș – 7, 3. Plaian – 7, 6. Kovacs – 7, 19. Onicaș – 7, 4. Pîrv – 7, 10. Fl. Blaj – 8, 5. Cătinean –7, 18. Pop B. – 7, 7. Hîmpea – 5, 8. Hetea –7, 9. Pop A. – 8. A mai intrat: Budean – 8. Antrenor: Gică Barbu – 9.

Unirea Tăşnad: Anişoreac – L. Vincze, Bălău, Varga, Palinceac, Cubaş, Parnău, Cocian, D. Vincze, Szekely, R. Silaghi. Au mai intrat: Cătuna, Talpoș, Pop C., Virag. Antrenori: Cristi Popa, Ovidiu Suciu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER