Sport
CRONICĂ. FC Unirea Dej, învinsă clar de CSS Sânmărtin – FOTO
Publicat acum
5 anipe
Echipa de fotbal Unirea Dej a fost învinsă fără drept de apel, scor 1-5, de formația CSS Sânmărtin.
Partida de ieri după-amiază, care a debutat la ora 15, pe terenul din Sântion, a contat pentru a IX-a etapă a seriei a V-a din Liga a III-a. Înaintea confruntării directe, cele două formații erau despărțite de trei puncte.
Dejenii au început excelent jocul și Bogdan Pop (‘8) a deschis scorul cu un șut cu latul, balonul fiind deviat în poartă. Avantajul uniriștilor a durat doar trei minute. La un șut de la distanță, tânărul portar Cristian Pop nu a reușit să rețină balonul, l-a scăpat și în încercarea de a-l recupera a faultat un adversar. Arbitrul a indicat lovitură de la punctul cu var și Sergiu Pop a trimis în stânga goalkeeper-ului dejean.
În minutul 18, la o fază petrecută pe dreapta – la care atât Plaian, cât și Zaharia au fost depășiți total -, Ban a primit în fața porții, a pus latul și a marcat simplu pentru 2-1. Două minute mai târziu, Sorian a executat o lovitură liberă de pe stânga, de la aproximativ 30 de metri, și l-a învins pe Cristian Pop, care a intrat cu tot cu minge în poartă. Nemulțumit de evoluția lui, antrenorul Gică Barbu l-a și schimbat imediat cu Farcaș. Nici Chifu – depășit total de joc – nu a mai prins finalul primei reprize, fundașul fiind înlocuit cu Sabo.
S-a făcut 4-1 în minutul 52, când Sorian a șutat în forță, de pe dreapta, și nu i-a dat nicio șansă lui Farcaș. Dejenii au replicat prin Bogdan Pop, însă execuția sa din lovitură liberă nu i-a pus probleme portarului Sânmărtinului. Mai apoi, Cătinean a profitat de o neatenție în partea stângă, a recuperat balonul și a ratat cu seninătate o ocazie uriașă, deși avea opțiunea de a pasa unui coleg.
În minutul 73, Onicaș a bătut o lovitură liberă de la jumătatea terenului, dar Blaj nu a putut trimis în plasă, din 5 metri, și a ratat și el o ocazie uriașă de a reduce din diferență. La faza imediat următoare, gazdele puteau face 5-1 cu un șut plasat, însă mingea s-a dus pe lângă bara din stânga lui Farcaș.
În minutul 75, Onicaș s-a trezit cu mingea în interiorul careului mare și în locul unui șut cu șiretul, a ”pasat”, cu latul, portarului advers. La ultima fază a jocului disputat lângă granița cu Ungaria, gazdele au înscris pentru a cincea oară, reușita aparținându-i lui Florin Pop.
CSC Sânmartin: Barabaş – Fl. Pop, Nogo, Lupşe, Arsene (’73 Al. Pintea), S. Brata (’46 Andraş), Tiponuţ, Habakuk (’59 I. Cuc), Ban, Sorian, Sg. Pop (’88 Vancea). Antrenor: Călin Cheregi.
Unirea Dej: Cr. Pop (’30 D. Farcaş) – Chifu (’30 Sabo), Kereki, R. Zaharia, Plaian, Cătinean, Onicaş, B. Pop, Fl. Blaj, A. Pop (’45 Al. Papp), Lemnaru (’63 Ad. Farcaş). Antrenor: Gheorghe Barbu.
Arbitri: Alexandru Gornic – Andrei Pantea, Alina Mihoc (toţi din Arad)
Observatori FRF: Traian Marchiş (Baia Mare), Vasile Rad (Arad)