Eveniment
DEJ | Copil de 8 ani, CĂZUT ÎN FÂNTÂNĂ! A fost transportat în stare CRITICĂ la Cluj – FOTO/VIDEO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișClipe de groază în această dimineață în municipiul Dej! Un copil în vârstă de 8 ani a fost găsit plutind într-o fântână din cartierul Ocna Dej.
Incidentul s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 09:30, pe strada Văii din municipiul Dej. Alarma a fost dată de un bărbat care l-a găsit pe minor în fântănă, cu fața în jos, inconștient. Potrivit martorilor, cel mai probabil copilul se juca în apropierea fântânii când, într-o clipă de neatenție, s-a dezechilibrat și a căzut în interior, lovindu-se puternic la cap.
În urma apelului la 112, la fața locului a intervenit de urgență un echipaj al Ambulanței, dar și un echipaj SMURD.
Deși a fost conștient în momentul în care salvatorii au ajuns în zonă, starea copilului s-a agravat. Acesta a fost stabilizat de personalul medical, iar ulterior a fost transportat în stare critică la un spital din Cluj.