Administraţie
DEJ | Primarul Morar Costan sare în apărarea angajaților de la Fujikura
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin Cociș
Mai mulți angajaţi de la fabrica Fujikura din Dej au protestat în această dimineaţă, oprind producţia, nemulţumiţi fiind de condiţiile de acordare a celui de al 13-lea salariu.
Primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan, a stat de vorbă cu conducerea fabricii și a încercat să medieze conflictul.
„Din discuţiile purtate, am aflat că li s-a transmis faptul că doar cei care au mai puţin de 5 zile de concediu medical în acest an vor primi al 13-lea salariu întreg, cei care au între 5 şi 20 de zile de concediu medical vor primi 30% , iar cei cu peste 20 de zile concediu medical, nu îşi vor primi deloc al 13-lea salariu.
Consider că este o nedreptate, deoarece nu aleg oamenii să se îmbolnăvească astfel încât să intre în concediu medical. Acest lucru l-am transmis şi în cadrul discuţiilor purtate azi în fabrică, cu reprezentanţi ai fabricii.
Sper într-o poziţie corectă a conducerii faţă de muncitori, mai ales că se apropie finalul anului pe parcursul căruia au muncit”, a afirmat edilul municipiului Dej.
CITEȘTE ȘI:
GREVĂ la Fujikura Dej! Muncitorii au întrerupt munca și protestează în curtea fabricii – FOTO
Citește și:

Droguri în loc de dulciuri! Tânăr săltat de jandarmi, la Dej, în noaptea de Moș Nicolae – FOTO

Beat, cu permisul suspendat și fără noroc: tânăr din Chiuiești, reținut de Moș Nicolae în uniformă de polițist

Femeie lovită în cap cu telefonul. Agresorul, reținut de polițiștii din Gherla și apoi arestat













