Conectează-te cu noi

Eveniment

Dej – Reacția Armatei în cazul militarului acuzat de corupere sexuală

Publicat acum

pe

caminul de garnizoana Dej

Preferințele sexuale ale unui militar care lucrează în Dej au șocat astăzi opinia publică. Conform anchetatorilor, acesta și-ar fi provocat anumite plăceri sexuale în fața unei minore în vârstă de doar 8 ani.

Un cadru militar în vârstă de 43 de ani, angajat al unei unități militare din cartierul Dealul Florilor din Dej, este cercetat de oamenii legii pentru săvârșirea infracțiunii de corupere de minori, după ce s-ar fi expus în fața unei minore în vârstă de 8 ani în timp ce și-ar fi provocat anumite plăceri sexuale.

Vineri, bărbatul a fost reținut de oamenii legii. Acum acesta este cercetat de Parchetul Militar.

În data de 02.09.2016, plt. adj. M. C. M. de la Unitatea Militară 01511 Dej, (arma infanterie promoţia 1994), a fost reţinut de către poliţia Dej sub aspectul infracţiunilor de corupere sexuală a minorilor şi de racolarea minorilor în scopuri sexuale.

Militarul a participat la două misiuni internaţionale în teatrele de operaţii: Irak (21.07.2006-07.02.2007) şi Afganistan (20.05-14.12.2010).

La această dată militarul este arestat preventiv pentru o perioadă de 30 zile. Cazul este cercetat de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

La nivelul unităţii s-a constituit o comisie de cercetare a evenimentului, se precizează într-un comunicat de presă al Unității Militare 01511 Dej, transmis la solicitarea Dej24.ro.

Anchetatorii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-ar fi petrecut grozăviile.

CITEȘTE ȘI:

Dej – Un MILITAR și-ar fi provocat plăceri SEXUALE în fața unui minor – FOTO/VIDEO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER