Conectează-te cu noi

Social-Cultură

DEJ | Sute de credincioși au participat duminică la „Procesiunea Bucuriei de Rusalii” – FOTO

Publicat acum

pe

Sute de credincioși din Dej s-au alăturat duminică, 27 mai, la cea de-a IV-a ediții a „Procesiunii Bucuriei de Rusalii”, eveniment organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej.

Sute de credincioși de la toate parohiile din municipiul Dej au participat la acest pelerinaj, care a început de la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” și Biserica „Sfânta Treime”, ambele din cartierul Dealul Florilor. Pe parcursul traseului s-au alăturat și credincioși de la Parohia Ocna Dej I cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Parohia Dej I cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”și Parohia Dej II cu hramul ,,Adormirea  Maicii Domnului“, în frunte cu preoții parohi.

Cu toții s-au îndreptat spre Capela Militară, unde, de la ora 19:00, a fost săvârșită o „Slujbă de mulțumire”. Pe tot parcursul procesiunii, credincioșii și preoții, în frunte cu preotul protopop Ioan Buftea, au rostit rugăciuni și au cântat cântece religioase.

Procesiunea s-a încheiat cu un recital de cântece patriotice susținut de Grupul „Olpretul” din comuna Bobâlna. Ulterior, copiii care alcătuiesc acest grup au primit diplome în semn de recunoștință și aleasă prețuire pentru promovarea credinței strămoșești și a valorilor tradiționale.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER