Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Dej: Târgul lui Moș Nicolae, un real succes. Sute de dejeni au vizitat tarabele micilor întreprinzători – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Targul lui Mos Nicolae 2015 (1)

Sute de dejeni au participat astăzi, 4 decembrie, la cea de-a treia ediție a „Târgului lui Moș Nicolae”, eveniment organizat în fața Centrului Cultural „Arta” din Dej.

Târgul lui „Moș Nicolae”, eveniment aflat deja la cea de-a treia ediție, a debutat astăzi, în jurul orei 12, și a strâns sute de dejeni în fața Centrului Cultural „Arta” din Dej. Evenimentul caritabil, organizat de Anca Păltinean și Laura Boian, în parteneriat cu Școala Gimnazială Specială Dej, a adus în prim-plan produse tradiționale hand-made, realizate de elevii mai multor școli din municipiul Dej și împrejurimi.

Tarabele elevilor au fost pline cu fel și fel de produse, începând de la decorații de Crăciun, plăcintă, cozonac, prăjiturele, clătite, sarmale și până la obiecte de uz gospodăresc, cum ar fi săpunul de casă.

La „Târgul lui Moș Nicolae” au participat, printre alții, primarul municipiului Dej, ing Morar Costan, viceprimarul municipiului Dej, Aurelian Mureșan, preotul protopop Ioan Buftea, mulți consilieri locali și cadre didactice, cu toții cumpărând de pe tarabele micilor întreprinzători diferite produse.

Vă reamintim, „Târgul lui Moș Nicolae” are un caracter caritabil, iar banii strânși în urma acestuia vor ajunge la doi tineri mai puțin norocoși din zona municipiului Dej.

Unul intre ei, Ștefan Vass, este elev în clasa a IX-a D la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”. Tânărul în vârstă de 16 ani a fost diagnosticat în urmă cu 6 ani cu tumoră la unul dintre membrele inferioare. Medicii au luat decizia să îi amputeze piciorul, iar de atunci poartă o proteză specială care îl ajută în viața de zi cu zi. Ștefan este în plină creștere, fiind încă adolescent, iar proteza trebuie schimbată periodic. Din păcate, costurile sunt destul de ridicate, iar familia nu își permite să achiziționeze aceste proteze.

În doar câteva săptămâni, elevul din Dej ar urma să comande o nouă proteză, iar pentru a-l ajuta organizatorii Târgului lui Moș Nicolae au anunțat că o parte din banii strânși mâine vor ajunge către el. De asemenea, directorul Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, Florin Federiga, a dat asigurări că va încerca să îl ajute și pe alte căi, pentru că elevul este extrem de serios, are rezultate foarte bune la învățătură și este un model pentru colegii lui.

De asemenea, din banii strânși la „Târgul lui Moș Nicolae”, un alt copil în vârstă de 7 ani, diagnosticat cu leucemie, va fi ajutat.


Mai multe detalii: https://dej24.ro/dej-targul-lui-mos-nicolae-un-real-succes-sute-de-dejeni-au-vizitat-tarabele-micilor-intreprinzatori-fotovideo

Posted by Dej24.ro on 4 Decembrie 2015

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER