Eveniment
DEJ | Un șofer turmentat s-a înfipt cu mașina în zidul unei case – FOTO/VIDEO
Publicat acum
10 anipe

Un accident de circulație s-a produs azi-noapte, în jurul orei 02:15, pe strada 1 Mai din Dej. O mașină a ajuns în zidul unei case.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 24 de ani din Buza, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre centrul municipiului Dej, ajuns pe strada 1 Mai, într-o curbă, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens, a rupt parapetul metalic aflat pe marginea drumului, „plonjând” în zidul unei case.
Din fericire, accidentul rutier nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale destul de însemnate.
La fața locului au intervenit polițiștii care l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a rămas fără permis și s-a ales și cu un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Citește și:

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați

Atacatorii ambulanței din Dej, trimiși în judecată. Ce susțin procurorii












