Social-Cultură
Dej | Ziua Forțelor Terestre, sărbătorită în zona centrală – FOTO/VIDEO
Publicat acum
6 anipe
Și în acest an, Ziua Forțelor Terestre – patron spiritual şi ocrotitor fiind Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – a fost marcată la Dej.
La Dej, manifestările dedicate acestei sărbători au avut loc astăzi, 23 aprilie, cu începere de la ora 12, în zona centrală a orașului, în Piața Bobâlna. După primirea oficialităților, intonarea imnului de stat al României, prezentarea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale și oficierea unui Te-Deum, dejenii prezenți în număr mare în Piața Bobâlna au putut admira defilarea Gărzii de Onoare și a tehnicii militare.
Un alt moment extrem de apreciat și aplaudat la scenă deschisă a fost exercițiul demonstrativ de mânuire a armamentului din dotare. Nu au lipsit standurile de prezentare tehnică și armament din dotarea Forțelor Terestre, cei mici fiind extrem de încântați de cele văzute.
În fiecare an, cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre, în toate garnizoanele din ţară şi în teatrele de operații internaționale se organizează manifestări dedicate acestei sărbători.
Vezi mai multe imagini în MATERIALUL VIDEO de mai jos și în albumul foto de la sfârșitul articolului.