Conectează-te cu noi

Sport

Dejeanul Ciprian Deac (CFR Cluj): „Vrem să facem istorie la Sevilla, dar trebuie să fim realişti”

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi îşi doresc să intre în istorie printr-o calificare în optimile de finală ale Europa League, dar a precizat că în acelaşi timp trebuie să fie realişti în returul cu Sevilla pentru că formaţia spaniolă este o echipă mult mai bună care va ataca din primul minut, scrie Agerpres.

N-am venit la Sevilla doar ca să ne mai trecem un meci în palmares. Vrem să facem istorie, dar trebuie să fim realişti pentru că întâlnim o echipă foarte bună. Eu unul vreau să mergem în faza următoare, dar vom vedea ce se va întâmpla. Sevilla pe teren propriu e o echipă mult mai bună. Eu cred că vor ataca din primul minut, de asta trebuie să fim pregătiţi şi să încercăm să blocăm atacurile lor. Cred că e cel mai important meci al carierei, la fel ca şi pentru colegii mei. Pentru că dacă am trece în faza următoare am reuşi cea mai mare performanţă din istoria clubului”, a spus Deac în conferinţa de presă susţinută la Sevilla.

Am simţit la meciul tur că au jucat la potenţialul lor maxim. E clar că şi la Cluj au vrut să câştige, e o echipă valoroasă. Dacă ei vor da 100%, noi vom încerca să dăm 150%. Sevilla este echipa favorită, echipa mai bună, dar noi sperăm să compensăm prin dăruire. E clar că am fost supăraţi după acel egal din tur, pentru că puteam obţine victoria cu puţin mai multă atenţie. Sperăm ca la meciul de mâine să nu mai avem momente de neatenţie pentru că e o echipă care te poate taxa în orice moment. Terenul e foarte bun, vremea este super, să sperăm că aceste lucruri ne vor fi de folos”, a adăugat jucătorul formaţiei ardelene.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, joi, de la ora 22:00, în deplasare, formaţia spaniolă Sevilla FC, într-o partidă contând pentru manşa secundă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League. În tur, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 1-1.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER