Conectează-te cu noi

Sport

Doi puști de 16 ani, din Dej, au debutat la seniori, în Liga a III-a. ”A fost un moment plin de emoție” – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Ultimele minute ale partidei dintre FC Unirea Dej și CS Ocna Mureș, scor 3-1, au fost speciale pentru doi jucători dejeni în vârstă de 16 ani.

În minutul 89 al jocului dintre Unirea Dej și CS Ocna Mureș, antrenorul gazdelor, Dragoș Militaru a decis să-i trimită pe teren pe portarul Patric Toderean și pe mijlocașul Eduard Meszaros, ambii în vârstă de 16 ani. Deși au evoluat doar câteva minute, tehnicianul originar din județul Gorj le-a acordat încrederea lui, oferindu-le celor doi șansa debutului la seniori.

”Amândoi sunt copii buni, care trebuie să muncească în continuare. Debutul lor nu înseamnă nimic dacă nu o să fie serioși în continuare, atât la antrenamente, cât și în viața privată, în special la școală. Se caută jucători care pe lângă calități tehnice și fizice, să aibă și o capacitate foarte bună de a înțelege și pune în practică rapid ceea ce li se cere. Au foarte mult timp înainte să joace și depinde doar de ei dacă o să-și vadă de treabă și o să se lupte cu ceilalți seniori pentru locul din echipă”, a declarat pentru Dej24.ro antrenorul Unirii Dej, Dragoș Militaru.

”A fost un moment foarte frumos, plin de emoție, având în vedere că nu am mai evoluat la acest nivel. Sunt foarte fericit că am reușit să debutez! M-am simțit fotbalist. Acum, după debut, am mai multă încredere în mine, și asta mă ajută! O să continui antrenamentele la fel de serios și sper, ca într-o bună zi, să ajung într-un campionat mare”, ne-a spus Patric Toderean, cel care a evoluat timp de 5 ani la CFR Cluj. Acolo, a fost titular incontestabil la U16, fiind considerat unul dintre ”vârfurile” generației sale.

”Am avut mari emoții! Îi mulțumesc lui Mister că a avut încredere în mine să mă introducă în joc. Am așteptat de ceva timp debutul și mă bucur că s-a întâmplat. Pentru viitor îmi propun să mă antrenez și mai bine și mai mult, și astfel să pot evolua cât mai multe minute alături de colegii mei. Hai Unirea”, a zis Meszaros. Puștiul de numai 16 ani poate evolua atât în compartimentul defensiv, cât și la mijlocul terenului. La fel ca și Toderean, până la 10 ani s-a format la Unirea Dej, iar apoi a ajuns în curtea CFR-ului.

Sunt puține formații din Liga a III-a care dau credit jucătorilor tineri, iar în această categorie ”campioană” e de departe FC Unirea Dej, echipă care se bazează preponderent pe tineri (media de vârstă e 20,8 de ani; cel mai ”vârstnic” jucător are 25 de ani). Încă de la preluarea echipei de către municipalitate, s-a pus accentul pe juniori – aproximativ 150 la număr -, cei care reprezintă viitorul acestui club de tradiție, cu o vechime de 100 de ani!

”Ne bucurăm că reușim să continuăm promovarea tinerilor jucători de la Centrul de Copii către echipa de seniori și sperăm că odată cu reînceperea competițiilor și finalizarea lucrărilor de la Baza Obor, numărul acestora sa fie de la an la an mai mare. Felicităm cei doi jucători pentru debutul la echipa de seniori și am convingerea că ei reprezintă o parte din talentele fotbalistice dejene care pot ajunge la un nivel de performanță ridicat”, a declarat Gabriel Magdaș, președintele executiv al Unirii Dej.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Momentul debutului celor doi puști de 16 ani:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER