Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Dosarul „Șpaga la Salina Ocna Dej” a fost clasat din lipsă de probe!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

DNA Cluj a închis dosarul ”Mită la Salina Ocna Dej”, pe motiv că fapta nu există, după ce de la dosar au fost anulate aproape toate probele, potrivit EVZ.

După ce în urmă cu câțiva ani, procurorii de la DNA Cluj prezentau opiniei publice un dosar în care se făcea referire la un caz de luare de mită la Salina Ocna Dej, și în care directorul era acuzat că a luat mită bani și concedii plătite, acum procurorul de caz a închis dosarul pe motivul că ”fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală”. Între timp, dosarul a fost trimis în judecată, dar s-a reîntors la DNA.

Procurorul de la DNA Cluj a fost obligat de o instanță de judecată să recunoască că și-a bazat acuzațiile pe probe care au fost anulate. Din dosar au fost anulate sute de pagini de probe, care au fost culese prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, mai scrie sursa citată.

În data de 2 martie 2018, DNA Cluj a dispus trimiterea în judecată a șefului Salinei Ocna Dej, Mihuț Georgel dar și a omului de afaceri clujean Călin Mitică. Dosarul a avut în prima fază un parcurs favorabil DNA. La Curtea de Apel Cluj, judecătorii au decis ”să pună piciorul în prag” și să anuleze aceste probe ca fiind culese cu încălcarea gravă a drepturilor cetățenești.

De exemplu, în acest dosar se vorbește despre plata a două concedii de odihnă, aspect neprobat, plata unei mite în contul unor firme, fără a fi prezentat un lanț logic al traseului banilor, și remiterea unui colier din aur, în valoare de 7.000 de lei, de asemenea un fapt neprobat. Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Cluj a decis că toate probele au fost adunate ilegal.

După decizia Curții de Apel Cluj dosarul s-a reîntors la DNA Cluj. În februarie 2020, același procuror care a instrumentat dosarul a fost obligat să recunoască că și-a bazat acuzațiile pe probe care au fost adunate ilegal, și drept urmare a decis să claseze acuzațiile.

”Urmare a excluderii din materialul probator … apreciem că standardul de probațiune realizat inițial în dosarul de urmărire penală a fost grav afectat”, spune procurorul, în ordonanța de clasare a acuzațiilor.

De exemplu, referindu-se la directorul Salinei Ocna Dej, Georgel Mihuț, procurorul susține că acesta nu mai poate fi acuzat că ”a favorizat interesele de afaceri ale SC Transferoviar Grup SRL (societate de transport feroviar de marfă, patronată de omul de afaceri Călin Mitică – n.n.)”.

Singura declarație care ”proba” această acuzație, era de fapt dată de Mădărășan Kinga care a declarat că a auzit de la un alt coinculpat despre aceste favorizări, ”și că nu a cunoscut detalii concrete cu privire la modul de transmiterea sumelor”.

Sursa – EVZ

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER