Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Elevi din Dej, premiați de Biserică – FOTO

Publicat acum

pe

Elevi din Dej premiati de Biserica (2)

Duminică, 29 mai, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, fiind în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr.1 Dej, după Sfânta Liturghie și după miniconcertul de pricescne susținut de corul parohiei, în prezența a sute de credincioși, a premiat elevii care au obținut rezultate deosebite la olimpiada de religie, faza județeană (Pop Claudia, clasa a VII-a A, pentru premiul al III -lea și Todoruț Denis, clasa a VII-a A, pentru mențiune).

Totodată, au fost premiați și elevii participanți la concursul județean „Urmarea Lui Hristos”, precum și toți tinerii din grupa de cateheză care au fost câștigătorii concursului național „Biserica și Școala din sufletul meu” la nivelul Eparhiei Clujului, cu portofoliul „Scoala ne învață, iar Biserica ne luminează”.

Premierea a fost făcută de cei doi preoti – părintele Ioan Bolbos a premiat participanții la olimpiada și la concursul „Urmarea lui Hristos”, iar preotul Sabadîș Emil a premiat grupa de cateheză.

D-na Ochian Adriana Stela, directorul Școlii Gimnaziale Nr.1 Dej și prof. Cristina Șipoș au primit câte o carte și o diplomă de alesă cinstire pentru buna colaborare a școlii cu Biserica, colaborare care se vede în rezultatele obținute de cei mici, unii elevi din grupa de cateheză participând și la olimpiada de religie .

Toți elevii au fost recompensați cu diplome, cărți și premii în bani.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER