Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Emil Boc, audiat la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan

Publicat acum

pe

Primarul din Cluj, Emil Boc, este audiat, la ora transmiterii ştirii, la sediul DIICOT, în calitate de martor, în dosarul medicului Lucan, scrie Mediafax.

Audierea vine după ce Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, le-a spus procurorilor că în acest caz sunt implicaţi ministrul Florian Bodog, primarul Emil Boc sau Gheorghe Funar.

A fost ajutat de Emil Boc. Nu făcea Lukmed fără domnul Boc, care a fost operat şi la stat şi la privat. (…) Credeţi că există vreo chitanţă în acest sens? Boc l-a numit consilier personal pe doctorul Lucan. Văzând ce personaj malefic este Lucan, mă întreb ce l-a învăţat pe domnul Boc. Am făcut o sesizare să fie anchetat domnul Boc, domnul Funar„, a declarat deputatul USR, Emanuel Ungureanu, în urmă cu câteva zile.

În replică, Emil Boc susţine că nu a beneficiat de tratament preferenţial din partea medicului Mihai Lucan, iar despre contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, acesta afirmă că a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca înainte ca el să fie ales primar.

Nu am beneficiat de niciun fel de tratament preferenţial din partea domnului Lucan, am avut scurte intervenţii medicale, care nu au necesitat internare, atât la clinica de stat, cât şi la clinica privată. În condiţiile în care actul medical se putea realiza în Cluj-Napoca, am considerat firesc să am intervenţia medicală acasă şi nu în străinătate”, a spus Boc.

Ministrul Sănătăţii a fost audiat şi el în această cauză.

Florian Bodog a precizat, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile deputatului Emanuel Ungureanu sunt „absolut nereale” şi că toate controalele pe care le-a demarat instituţia pe care o conduce la Institutul de transplant renal de la Cluj au fost făcute în colaborare cu DIICOT.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secţioneze intenţionat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg, declarau, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieşit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui. Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanţa de reţinere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziţia corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal şi suma de 5.000 euro, au declarat surse judiciare.

Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.

Magistratul care a respins arestarea a criticat mai multe aspecte reţinute de procurorul de caz, menţionând că probatoriul este superficial.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER