Conectează-te cu noi

Social-Cultură

EXCES DE ZEL din partea unui controlor? Mămică din Dej: ”A urlat la mine și…”

Publicat acum

pe

transurb autobuz

O femeie din Dej, cititoare a site-ului nostru, ne-a scris pe adresa redacției un episod absolut șocant petrecut, ieri, într-un autobuz.

”Văzând că ploaie de astăzi s-a domolit puțin spre după-amiază, mi-am propus să ies la o plimbare cu copilul în cărucior până în centrul orașului, să îmi fac cumpărăturile. De altfel, vreau să menționez că eu mereu circul pe jos cu căruciorul, iar la drum lung cu mașina personală. Cu toate acestea, mereu am un bilet de rezervă în portofel pentru ”situații de urgență” precum cea de astăzi. Când mă pregăteam să plec spre casă, am fost surprinsă de ploaie, și ca orice mamă responsabilă, am decis să iau autobuzul din stația de la ”Domo” până pe Dealul Florilor (Dej), ca să nu îmi port copilul prin ploaie. Când autobuzul a ajuns în stație, cum nimeni nu s-a oferit să mă ajute, a durat ceva vreme până am reușit să urc căruciorul în autobuz, iar copilul a început să plângă, așa că l-am luat în brațe să îl liniștesc.

Cu o mână ținând căruciorul, iar în cealaltă copilul de nici un an, bineînțeles că nu am avut cum să cotrobăi prin geantă după bilet să îl compostez imediat. Controlorul a venit la mine și mi-a cerut biletul, îi spun că nu am apucat să îl compostez și îi prezint situația. Mă așteptam la puțină înțelgere, și eventual să mă ajute atunci când i-am întins biletul, însă reacția acestuia a fost mult prea exagerată. Mai exact, dânsul a urlat la mine cât l-au ținut plămânii. ”Ce mă interesează pe mine că tu nu ai apucat?! Păi coboară din autobuz și du-te pe jos acasă, dacă nu îți faci biletul! Ce crezi, că mă păcălești pe mine să circuli de mai multe ori cu biletul nefăcut?!”. Relarea nu este exactă, fiindcă el a folosit multe apelative mult prea vulgare ca să mă jignească, încat îmi este jenă să le reproduc. Am încercat sa îi explic din nou și din nou că pur și simplu nu am apucat sa îl compostez, și chiar vedea că am ambele mâini ocupate, dar a continuat să urle la mine să las copilul în autobuz și să mă dau jos la stația de la spital și să îmi cumpăr alt bilet, că să îl compostez pe acela, cu toate ca eu aveam deja un bilet nefolosit.

Copilul meu s-a speriat de urlete și a început sa plângă și mai tare. Într-un final, un domn s-a oferit să mă ajute să îmi compostez biletul. Scandalul însa nu a luat sfârșit, fiindcă dânsul a mers lângă șofer și a continuat să mă jignească până când am coborât. Mulțumesc D-le „Justițiar”-Controlor, ce ne-am face fără oameni ca tine? Probabil orașul acesta ar fi un loc puțin mai agreabil pentru mame și copii…

Semnat, cu profundă dezamăgire, o mama din Dej”, este mesajul trimis de mămica din Dej, pe adresa redacției.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER