Conectează-te cu noi

Politic

EXCLUSIV – Încă un candidat la Primăria Dej? Un reprezentant al PRU se vrea edil!

Publicat acum

pe

partidul romania unita PRU

Un al patrulea nume și-a anunțat intenția de a ocupa fotoliul de primar al municipiului Dej, după alegerile locale din 5 iunie.

Este vorba despre Radu Sabău, cel care susține că este președintele Partidului România Unită (PRU) – filiala Dej. Acesta ne-a declarat că a strâns destule semnături pentru a se înscrie în ”bătălia” pentru Primăria Dej, alături de ceilalți trei candidați (Morar Costan – PSD, Aurelian Mureșan – PNL și Sebastian Lazăr – PMP) care își doresc să ocupe fotoliul de primar.

Radu Sabău are 35 de ani și este liber profesionist. ”Nu îmi place să las lucrurile nefăcute și sunt patriot”, ne-a mărturisit, încă de la începutul discuției, reprezentantul partidului care îl are pe siglă pe domnitorul Vlad Țepeș.

Pentru că este un nume care nu spune absolut nimic la prima vedere, reporterii Dej24.ro l-au rugat pe Radu Sabău să se prezinte în câteva cuvinte pentru ca cititorii site-ului să își poată face o idee despre cine este vorba.

”Deci, pentru început, mă numesc Radu. Sunt o fire creativă, veselă, prietenoasă, întelegătoare, cinstită și sociabilă. Îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult ceea ce cineva povestește, nu mă plictisesc așa ușor și în plus, când te afli într-o companie cu mine, niciodată nu-ți va fi urât pentru că sunt foarte energic și mereu predispus să încing atmosfera. Îmi place să scriu poezii, unde-mi aștern minuțios întreg sufletul. Îmi place să vorbesc cu prietenii, să-i fac să zâmbească! Sunt un suflet care știe să iubească poporul. Sunt iertător, pot să trec cu vederea peste unele lucruri, doar dacă acea persoană merită cu adevărat. Îmi place să primesc complimente, dar nu de la oricine.

Aș putea să vă spun mai multe, dar renunț pentru că astfel numele de MISTERIOS nu va mai avea acel sens profund în care eu mă regăsesc! Nu sunt cel mai bun, nici cel mai rău, dar am știut să ma ridic de fiecare dată când am căzut. Nu voi trăi veșnic dar voi lasa în urma doar amintiri plăcute. Îmi iubesc familia, îmi iubesc prietenii, îmi iubesc viața și sunt fericit! Cine ma înțelege… doar bunul Dumnezeu, orice problema aș avea și orice se întâmplă numai Dumnezeu este lângă mine. Nu mă las doborât. Sunt o fire tare și capul sus și merg înainte, cine mă place, mă place așa cum sunt, cine mă iubește, mă iubește așa cum sunt!”, a mărturisit pentru Dej24.ro Radu Sabău.

Sabău ne-a mai declarat că președintele PRU, deputatul Bogdan Diaconu, ar urma să sosească – în curând – la Dej pentru a anunța oficial candidatura președintelui PRU Dej la alegerile locale din 5 iunie.

Pentru cei care nu știu, ”la baza Partidului România Unită stă Doctrina Național-Democrată. Acest curent a fost inițiat şi dezvoltat în mod magistral în perioada antebelică și interbelică de savantul Nicolae Iorga. Partidul România Unită îşi asumă, însă, această doctrină într-o variantă modernă, adaptată provocărilor din timpurile noastre. Apărarea teritoriului naţional şi reunificarea cu Basarabia sunt principii constituente”, după cum se arată pe site-ul PRU.

Menționăm că Radu Sabău nu figurează (cel puțin pentru moment) pe site-ul oficial al PRU, la secțiunea ”Echipă”. Rămâne de văzut dacă acesta chiar va candida sau dacă rămâne doar intenția…

candidat PRU Radu Sabau

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER