Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Exponatul lunii iulie la Muzeul Municipal Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Exponat luna iulie muzeu (2)

În perioada 1-31 iulie 2015, Muzeul Municipal Dej organizează pentru public expoziția: In memoriam Alexandru Chira, formată din trei tablouri donate de artist Muzeului Municipal Dej, în momentul constituirii Galeriei de artă ca parte componentă a muzeului.

Alexandru Chira, artist plastic, profesor universitar şi teoretician 

S-a născut în 29 octombrie 1947, în satul Tăuşeni, judeţul Cluj. Între anii 1968-1972 a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu”, din Bucureşti. În timpul vieţii a avut numeroase expoziţii personale sau de grup, organizate în țară şi în străinătate, printre care: retrospectiva personală ,,De-semnul interior”, în 1992, la ArtExpo București și la Casa Culturii, Bratislava, Muzeul de Stat, Nitra, Slovacia; expoziție retrospectivă la Centrul Cultural Român – New York în 1984;

Cadru universitar: între anii 2000-2004 – Şef al Catedrei de Pictura al Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București; 1994-2002 – Membru în Consiliul Național, în Biroul Secției de Pictură și în Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din București.

Ca om al locului i-a fost decernat titlul de cetățean de onoare al comunei Bobâlna, iar din anul 1994 a început lucrul la Ansamblul Monumental ,,De-semne spre cer, pentru ploaie şi curcubeu”, la Tăuşeni (comuna Bonțida), judeţul Cluj, considerat de critica de specialitate ca fiind cea mai importantă lucrare contemporană de această factură din România.

De-a lungul timpului a primit mai multe premii şi distincţii, a ocupat funcţii de conducere în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici (UAP). Între 2000 şi 2004 a fost şeful Catedrei de Pictură de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

Între anii 1973-2006 a publicat peste 90 de articole, eseuri și studii de specialitate în revista „Arta” și în alte reviste, cataloage, ziare, a susținut numeroase conferințe și comunicări la simpozioane și sesiuni științifice. A fost autorul și directorul de program al mai multor proiecte expoziționale realizate, cu impact național și cu participarea a sute de artiști plastici contemporani.

Este autorul și inițiatorul a doua simpozioane naționale; „Postmodernismul și civilizația rurală“ (Tăușeni județul Cluj- 1996) și „Proiect și Utopie în Arta – din deal în deal până la Viena“ (Tăușeni și Cluj-Napoca).

A trecut în lumea celor drepți în 11 iulie 2011, la doar 63 de ani, lăsând în urmă o operă monumentală, inclusiv Ansamblul Monumental de la Tăușeni care poate fi vizitat de iubitorii de artă și frumos, un adevărat sanctuar al artei contemporane.

Social-Cultură

Localități de lângă Dej, fără niciun medic de familie

Publicat acum

pe

loading...

Mai multe localități de lângă Dej nu au medic de familie, cel puțin asta arată cele mai recente date centralizate de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF).

Conform FNPFM, în zona municipiului Dej se găsesc trei localități care nu ar avea medic de familie. Este vorba despre Jichișu de Jos (1127 populație), Bobâlna (1393 populație) și Vad (1953 populație).

La nivel național, nu mai puțin de 328 de localități (comune) din România nu au niciun medic de familie, potrivit FNPMF. De asemenea, 1.414 localități (comune și orașe) au deficit de medici de familie.

În ceea ce privește municipiul Dej, există 16 medici de familie, însă necesarul ar fi de 21. În Gherla sunt 12 și ar mai fi nevoie de unul singur.

Continuă să citești

Social-Cultură

Trei străzi din Dej au rămas în această dimineață FĂRĂ APĂ POTABILĂ!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Trei străzi din municipiul Dej au rămas în această dimineață fără apă potabilă.

Potrivit Companiei de Apă Someș SA, în vederea efectuării unor lucrări de reparații datorate unor avarii la rețeaua de alimentare cu apă, lucrări pentru care nu se pot asigura modalități alternative de alimentare, s-a întrerupt furnizarea apei potabile pe străzile Ceferiștilor, Triajului și Traian (parțial)

Potrivit companiei, apa potabilă va fi întreruptă până în jurul orei 14:00.

Continuă să citești

Social-Cultură

Zeci de tineri din Dej au vizitat Memorialul din Gherla – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

În cadrul Parteneriatului dintre Școală și Biserică, 80 de tineri au mers în vizită la Memorialul din Gherla.

În cadrul unui parteneriat între Parohia Ortodoxă Dej Valea Codorului și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Dej, aproximativ 80 de elevi și profesori au vizitat joi, 13 februarie, Memorialul din Gherla.

Tinerii elevi au fost coordonați de părintele Adrian George Horj, iar programul vizitei a cuprins o prezentare a Memorialului Gherla, realizată de către părintele stareț, protosinghelul Grigorie Benea. Ulterior, a urmat vizitarea muzeului, a cimitirului memorial al deținuților politici și participarea la discuții libere pe marginea celor prezentate.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare