Conectează-te cu noi

Sport

FC Unirea Dej – Luceafărul Oradea 1-2. Autogol de râsul-plânsului pentru dejeni – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Unirea - Luceafarul Oradea fotbal

Echipa de fotbal Unirea Dej a pierdut cu 2-1 partida disputată în această după-amiază, pe teren propriu, cu Luceafărul Oradea. 

Meciul dintre Unirea Dej și Luceafărul Oradea – liderul seriei a V-a – a contat pentru etapa a XIV-a a Ligii a III-a. Oaspeții au început mai bine partida și au avut două ocazii de a deschide scorul, ultima prin Cigan, cu un șut din 14 metri, peste poartă. Replica dejenilor a venit în minutul 13, când Ekollo a prins un șut senzațional de la marginea careului mare, însă mingea s-a dus puțin peste transversală. La faza imediat următoare, Cigan a reluat cu capul din 5 metri și a ratat milimetric ținta.

FC Unirea Dej a deschis scorul în minutul 20. Nalați a executat un corner de pe partea stângă, Ekollo s-a înălțat și a înscris cu capul lăsându-l fără replică pe portarul Goia. Fotbaliștii din Oradea puteau egala opt minute mai târziu, când Roșu a lovit transversala, în urma unui șut de la peste 30 de metri. În minutul 40, Balla l-a depășit pe Kovacs și a fost la un pas de a înscrie, însă a trimis în plasa laterală. Ultima ocazie de gol a primei reprize s-a înregistrat în minutul 42. Ban a combinat frumos cu un coechipier și a pătruns nestingherit în careu, dar a fost lipsit de inspirație și a trimis destul de slab în brațele lui Sălăjan.

În primul minut după reluare, Feher a executat o lovitură liberă – din poziție centrală – peste poarta Unirii Dej. În minutul 53, Roșu a driblat nu mai puțin de șapte fotbaliști ai gazdelor și a stârnit rumoare în tribune. Portarul Sălăjan a fost protagonistul unui autogol de râsul-plânsului în minutul 54. Goalkeeper-ul dejean a degajat, balonul l-a lovit în spate pe Cigan – aflat la aproximativ 20 de metri distanță – și s-a scurs în plasă pentru un 1-1 care avea să schimbe soarta jocului. După doar zece minute, Roșu a profitat de câteva greșeli consecutive făcute de apărătorii Unirii și a înscris pentru 2-1 cu un șut deviat peste Sălăjan.

Și la 2-1 tot oaspeții au fost mai periculoși. În minutul 87, Balea a șutat – plasat – de la 18 metri, dar mingea s-a dus pe lângă poartă. Cu un minut înainte de final, Roșu a forțat în bandă și a trimis un șut-centrare de la mare distanță, însă portarul în vârstă de 24 de ani a fost la post de această dată.

FC Unirea Dej – Luceafărul Oradea s-a încheiat 1-2, iar dejenii rămân cu 25 de puncte în clasament. Etapa următoare, elevii antrenați de Alpar Meszaros vor câștiga la ”masa verde” întâlnirea cu Luceafărul Bălan (formația s-a retras din campionat).

FC Unirea Dej: 12. Sălăjan, 19. Podină, 3. Plaian, 6. Kovacs, 94. Ionescu, 5. Pop Vlad, 11. Ekollo, 15. Nalați, 9. Nanou, 10. Muntean, 29. Bălțoi. Rezerve: 22. Sabo, 20. Băieșu, 8. Rogozan, 24. Bota, 7. Bogdan, 26. Blaj Alex, 18. Blaj Florin. Antrenor: Alpar Meszaros

Luceafărul Oradea: 1. Goia, 2. Radu, 5. Bactar, 5. Cigan, 7. Balea, 10. Tegle, 11. Roșu, 17. Ban, 19. Hlinca, 20. Balla, 21. Feher. Rezerve: 12. Pap, 9. Mihuța, 13. Chiș, 14. Arnăutu, 15. Popa, 16. Drăgan, 22. Soporan. Antrenor: Marius Popa

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER