Conectează-te cu noi

Eveniment

Femeie transportată la spitalul din Gherla, după administrarea vaccinului anti COVID-19

Publicat acum

pe

O femeie în vârstă de aproximativ 55 de ani, care s-a vaccinat anti COVID-19, a ajuns la spitalul din Gherla, întrucât nu s-a simțit bine la scurt timp după inoculare.

Femeia este angajată a Căminul de Persoane Vârstnice din Gherla. La scurt timp după administrarea vaccinului anti COVID-19, aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal, întrucât nu s-a simțit bine.

În acest caz nu a fost confirmată suspiciunea de șoc anafilactic. ”A fost adusă o doamnă în stare de conștiență. A fost așezată pe pat, a fost consultată de medici din punctul de vedere al specialității de medicină internă și neurologică. Nu s-a constatat nicio problemă majoră de sănătate. Când vorbim despre șoc anafilactic este mult mai grav. Doamna este în prezent în stare de conștiență, spune că se simte mai bine și vorbește coerent”, a declarat pentru B1 medicul Șomlea Mihaela-Rodica, managerul Spitalului Municipal Gherla.

Subprefectul Clujului, Irina Munteanu a precizat că femeia a prezentat o stare de lipotimie cu valori crescute ale glicemiei. ”A venit ambulanța și a transportat-o la Spitalul Gherla. Acum e stabilă, sub observație, nici vorbă de șoc anafilactic”.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER