Conectează-te cu noi

Politic

Fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, găsită moartă. Avea doar 47 de ani

Publicat acum

pe

Camelia Tișe, fosta soție a președintelui Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a fost găsită decedată în casă.

Aceasta avea 47 de ani și a fost găsită moartă în apartamentul său din Cluj-Napoca. Un echipaj de ambulanță chemat la fața locului a constatat decesul. Trupul neînsuflețit a fost transportat la IML Cluj în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.

Camelia și Alin Tișe au divorțat în 2018, cei doi având un copil. Ea era notar public.

ACTUALIZARE: ”La data de 5 februarie , în jurul orei 08.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că într-un imobil din municipiu a fost găsită decedată o femeie de 47 de ani.

Ajunși la domiciliul femeii, polițiștii, împreună cu un echipaj medical, au confirmat cele sesizate, fiind demarate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul.

Au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat IPJ Cluj.

ACTUALIZARE marți, 6 februarie:

”În urma investigațiilor preliminare efectuate de către polițiști și în baza primelor date indicate de medicii legiști, s-a stabilit că moartea nu a fost violentă și nu au fost identificate elemente care să indice posibilitatea unui act de agresiune.

În vederea elucidării cu exactitate a circumstanțelor și a cauzelor exacte care au condus la decesul persoanei, este necesară finalizarea raportului de expertiză medico-legală”, a precizat IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER