Conectează-te cu noi

Eveniment

GRAV ACCIDENT în Cristeștii Ciceului! Trei persoane au rămas ÎNCARCERATE – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație, soldat cu patru victime, s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 3:30, pe DN17, pe raza localității bistrițene Cristeștii Ciceului.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui microbuz, un bărbat în vârstă de 33 de ani, în timp ce se întorcea din Germania și se deplasa dinspre Dej spre Beclean, ajuns pe raza localității Cristeștii Ciceului, din motive încă necunoscute, a intrat pe contrasens, unde a acroșat o dubă care se deplasa regulamentar din sensul opus. În urma impactului, șoferul microbuzului a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, a plonjat peste un șanț aflat pe marginea drumului, a colizionat cu un stâlp din beton care susținea firele de înaltă tensiune, pe care l-a rupt, s-a izbit de gardul unei case, oprindu-se ulterior în zidul unei locuințe. Celălalt autovehicul implicat în accident s-a înfipt în parapetul situat pe marginea drumului.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Beeclean, cu o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.

Pompierii au găsit la fața locului patru persoane rănite, dintre care trei prinse între fiarele contorsionate – șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 32 de ani, o femeie în vârstă de 65, dar și o fetiță în vârstă de 5 ani, nepoata femeii. Aceștia au fost descarcerați și predați personalului medical. Din fericire, celălalt pasager, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a ieșit pe propriile picioare din epava autovehiculului.

În accident au fost implicați patru pasageri, unul a refuzat transportul la spital. Trei pacienți sunt transportați la spital, deocamdată stabili hemodinamic și respirator. Prezintă contuzii, fracturi, dar sunt stabili”, potrivit medicului SMURD Tiberiu Tudor.

Am intervenit în localitatea Cristeștii Ciceului la un accident rutier, cu o autospecială de descarcerare, plus un echipaj de prim-ajutor. În urma impactului dintre două autoturisme, au rezultat trei victime încarcerate. Victimele au fost descarcerate și predate colegilor de la SAJ, de la EPA și de la TIM”, a declarat plutonier adjutant Lazăr Cristian de la Garda de Intervenție Beclean.

Potrivit victimei care a ieșit pe propriile picioare din microbuz, șoferul prezenta semne de oboseală și, spune aceasta, nu este exclus ca bărbatul să fi adormit la volan, mai ales că în ultimele ore a condus încontinuu.

De altfel, cel mai grav rănit a fost șoferul microbuzului, care a fost transportat la un spital din Bistrița. Acesta este suspectat că ar fi suferit, printre altele, o fractura craniană. Tot la același spital a ajuns bunica, dar și nepoata acesteia. Din fericire, starea lor este stabilă.

Oamenii legii au demarat cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER