Administraţie
GREVĂ GENERALĂ la Primăria Dej? Ce anunță Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie
Publicat acum
8 anipe
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie anunță o nouă grevă generală, aceasta urmând să fie declanșată pe 31 octombrie.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.), întrunită în Conferinţă extraordinară în data de 22.09.2016, analizând stadiul soluţionării de către Guvernul României a revendicărilor noastre, a hotărât reluarea grevei generale programată a fi declanşată în data de 19.07.2016 şi suspendată în data de 18.07.2016, ca urmare a promisiunilor asumate de către domnul Vasile Dîncu – Viceprim-ministru al Guvernului României de a soluţiona revendicările noastre, în cursul lunii septembrie.
Vă reamintim că FNSA a organizat următoarele forme de protest: 05.07.2-15 – grevă de avertisment timp de o oră, 12.07.2016 – grevă generală de o zi, iar în data de 19.07.2016 a fost programată grevă generală pe perioadă nedeterminată.
Prin revendicările formulate, salariaţii din administraţia publică locală au solicitat Guvernului României adoptarea unor măsuri urgente, până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare, deoarece prin actele normative adoptate în ultima perioadă salariaţii din primăriile, consiliile judeţene din România şi instituţiile publice subordonate acestora au fost vădit discriminaţi în raport cu alte categorii de bugetari şi, în special, în raport cu administraţia centrală.
Aceste revendicări fac referire la:
- Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.
- Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
Având în vedere cele precizate mai sus, datorită faptului că până la această dată Guvernul României nu a considerat importantă soluţionarea revendicărilor salariaţilor din administraţia publică locală din România iar acestea nu vor fi rezolvate în mod favorabil până la sfârşitul lunii septembrie, conform angajamentului, pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre administraţia publică locală şi cea centrală, Conferinţa FNSA a hotărât ca după această dată să reia procedurile pentru organizarea grevei generale pe termen nelimitat, suspendată, şi a stabilit declanşarea acesteia începând cu data de 31.10.2016.
Ȋn această perioadă, sindicatele afiliate la FNSA vor strânge semnăturile necesare procedurii declanşării grevei generale pentru blocarea în totalitate, pe termen nelimitat, a activităţii din administraţia publică locală.
Cel mai probabil, Sindicatul Edilica din cadrul Primăriei Dej va adera la această grevă, ținând cont că sindicaliștii din această instituție au mai protestat în acest fel în ultimul an.
Citește și: