Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Grupul Brio Sonores, câștigător al show-ului ”Românii au talent”, a concertat la Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Grupul artistic Brio Sonores, câștigător al show-ului ”Românii au talent” – ediție 2014, a concertat în această după-amiază la Dej în cadrul unui eveniment cu caracter caritabil.

Concertul din Sala Sporturilor – organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej și Asociația „Mereu Împreună“ – a avut ca scop strângerea de fonduri pentru o familie din Dej care au rămas fără casă în urma unui incendiu petrecut la sfârșitul lunii februarie.

Dejenii nu au rămas nepăsători și au venit în număr mare pentru a-i vedea LIVE pe câștigătorii ”Românii au talent” – ediție 2014 și pentru a contribui la ajutorarea familiei Pop. După alocuțiunile din debutul evenimentului (susținute de primarul Morar Costan, de președintele AMVVD, Marius Apostol și de președintele AMVVD Filiala Dej, Alexandru Covaci), o tânără speranță a muzicii românești, Karyna Pintea (11 ani, Bistrița) a interpretat într-un mod special melodia ”Eminescu (să ne judece)”, iar apoi Corala Osana din Beclean – cu cele 18 voci minunate ale sale – a sensibilizat până la lacrimi mulțimea din sală.

Aflat pentru prima dată la Dej, grupul artistic Brio Sonores a făcut sala să vibreze încă de la primele melodii interpretate, fiind răsplătit cu ropote de aplauze. Spectatorii au cântat alături de artiști melodii precum ”It’s my life” (Bon Jovi), ”Simply the best” (Tina Turner), ”Copacul” (Aurelian Andreescu) sau ”Ai se eu te pego” (Michel Telo), în timp ce copilașii au fost invitați să danseze pe covorul roșu din mijlocul sălii. Bună-dispoziția a fost la ea acasă timp de aproape două ore, astfel că dejenii au avut parte de o seară specială, plină de emoție, energie și muzică de calitate.

Grupul artistic Brio Sonores a fost înfiinţat în anul 2009 în cadrul Seminarului Teologic ”Sfinţii Trei Ierarhi” de pe lângă Mănăstirea Zăbriceni. Conceput inițial ca un cor bisericesc, grupul – care pe parcursul anilor și-a schimbat componența – este format acum din cinci membri: Valeriu Moruz, Dumitru Mîțu, Mihai Gandraman, Veaceslav Timofti și Vitalie Maciunschi. Numele grupului a fost ales după alăturarea a doi termeni muzicali, „brio“ (n.r. – „strălucitor“) şi „sonores“ (n.r. – „sunet“). Trupa abordează genul pop-opera în cadrul căruia muzica clasică este cântată cu nuanţe de estradă, iar cea uşoară cu voce de operă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER