Conectează-te cu noi

Naţional

Idei de CADOURI DE CRĂCIUN. Ce le puteţi oferi celor dragi dacă aţi rămas fără inspiraţie

Publicat acum

pe

Cadourile de Crăciun au o semnificaţie aparte atât pentru cei care le oferă, cât şi pentru cei care le primesc. În încercarea de a alege darul potrivit, care să aducă zâmbete şi emoţie celor dragi, majoritatea oamenilor îşi propun să se pregătească din timp şi să caute cadoul perfect pentru fiecare în parte.

În ciuda faptului că există nenumărate opţiuni propuse de comercianţi, foarte mulţi se confruntă cu lipsa de inspiraţie atunci când sărbătorile se apropie cu paşi repezi.

Cadourile nu sunt simple obiecte oferite din obligaţie sau obişnuinţă. Ele reprezintă şi un foarte bun mijloc de comunicare, consolidează relaţiile dintre oameni şi sunt o dovadă în plus a modului în care îi privim pe cei din jur. Un dar bine ales înseamnă că cel care l-a oferit îl cunoaşte cu adevărat pe acela căruia îi era destinat, aducându-i o bucurie dublată de siguranţa că este iubit şi înţeles. 

IDEI DE CADOURI DE CRĂCIUN PETRU PĂRINŢI ŞI RUDE

 1. Obiecte personalizate. Orice lucru, oricât de banal în aparenţă, capătă o valoare emoţională deosebită atunci când este personalizat. O fotografie de familie sau o imagine reprezentativă pentru relaţia cu destinatarul cadoului poate fi aplicată extrem de uşor pe căni, tricouri sau brelocuri în centrele specializate. 

2. Jocuri. Activităţile distractive nu sunt apreciate doar de copii, ci şi de adulţii de pretutindeni. Încurajaţi-vă membrii familiei să vi se alăture în jurul tablei de joc, pentru a crea noi amintiri împreună.  

3. Şosete călduroase şi articole vestimentare haioase, pentru zilele reci de iarnă. Grija faţă de cei dragi se poate manifesta şi pe această cale. 

4. Obiecte de uz casnic. Cine altcineva poate şti mai bine decât un alt membru al familiei care sunt lucrurile esenţiale ce lipsesc din casa celor dragi. Un dar nu trebuie să fie doar plăcut vederii, ci şi eficient. 

5. Cadouri lucrate manual. Vă puteţi răpi o oră din timp şi să încercaţi să creaţi darul cu propria pricepere. Internetul vă pune la dispoziţie o mulţime de sugestii şi indicaţii pas cu pas, iar rezultatul final va fi deosebit prin simplul fapt că e realizat cu toată dragostea.  

IDEI DE CADOURI DE CRĂCIUN PENTRU COPII

 1. Un jurnal sau o cutie cu amintiri. Îi puteţi oferi ceva care să conţină întreaga istorie trecută şi viitoare a familiei voastre. Completaţi primele file sau adăugaţi fotografii sau scrisori în cufărul cu amintiri. 

2. Decoraţiuni de Crăciun. Cu ele puteţi împodobi împreună casa, în spiritul Crăciunului care aduce familia mai aproape. 

3. Bijuterii de familie, care se transmit din tată în fiu şi din mamă în fiică. Puteţi începe sau continua o tradiţie, întărind legăturile dintre generaţii. 

4. O puşculiţă. Poate că este momentul ca cel mic să ia primele lecţii de educaţie financiară. În plus, unde altundeva să îşi ţină bănuţii câştigaţi la colindat? 

5. O bicicletă nouă, pentru a sa startul unor obiceiuri sănătoase care să-l însoţească întreaga viaţă. 

IDEI DE CADOURI DE CRĂCIUN PENTRU PERSOANA IUBITĂ

 1. Bilete la concert/festival, unde să vă distraţi împreună ascultând muzica preferată. 

2. Un aparat de fotografiat care să-i satisfacă spiritul creativ şi cu care să surprindă cele mai frumoase momente din viaţa voastră.  

3. Jocuri sau articole de echipament sportiv pentru pârtie. Vor înfrumuseţa cu siguranţă zilele friguroase de iarnă şi vor aduce multe râsete. 

4. Obiecte legate de pasiunile lor. Arătaţi-vă susţinerea pentru lucrurile care îl/o fac fericit în timpul liber, sau chiar propuneţi să le folosiţi împreună şi să învăţaţi ceva nou. Poate fi vorba şi de un curs la care să participaţi atunci când vă permite timpul. 

5. O vacanţă în doi, într-o locaţie deosebită. Timpul petrecut împreună va fi un cadou minunat, indiferent de destinaţia aleasă. 

IDEI DE CADOURI DE CRĂCIUN PENTRU PRIETENI

 1. Obiecte tradiţionale. În anul în care cu toţii se orientează către noutate, le puteţi oferi prietenilor o experienţă atipică, respectiv o întoarcere la tradiţiile şi obiceiurile româneşti de Crăciun.  

2. Coşuri cu bunătăţi. Dulciuri şi băutura preferată pentru vizitele lungi, presărate cu râsete şi voie bună. 

3. Produse cosmetice şi de îngrijire. Atât femeile, cât şi bărbaţii au nevoie de cele mai bune produse pentru răsfăţul de după o zi lungă. Puteţi alege gamele speciale de Crăciun, cu arome şi ambalaje specifice sărbătorilor de iarnă.  

4. Articole sportive pentru a începe un nou an plin de sănătate. Puteţi alege şi o  ofertă pentru antrenamente în grup la cea mai apropiată sală de fitness. 

5. Ultima carte publicată de autorul preferat sau o colecţie mai veche reeditată într-un mod deosebit, pentru timp de calitate şi momente de linişte.

sursă: MEDIAFAX

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER