Conectează-te cu noi

Naţional

Informare METEO. Precipitații mixte în Transilvania

Publicat acum

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ploi puternice, vânt şi ninsori la munte, valabilă de duminică până marţi. În Maramureş şi Transilvania se anunţă precipitaţii mixte.

Potrivit unei informări meteo de duminică, începând de la ora 20.00 până marţi seara va ploua temporar în cea mai mare parte a ţării.

Ploile vor fi mai frecvente în vest, nord-vest şi centru unde local, îndeosebi în zonele de deal, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 20…30 l/mp.

Din noaptea de luni spre marţi (23/24 decembrie) în Maramureş şi Transilvania şi trecător în nordul Moldovei şi Dealurile Crişanei se vor semnala şi precipitaţii mixte.

Vântul va avea intensificări locale şi temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari (în general de 55…60 km/h) în regiunile sud-vestice şi pe spaţii mai restrânse în centrul teritoriului, iar în noaptea de duminică spre luni cu precădere pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre.

În zonele montane, treptat, începând din seara de luni, 23 decembrie, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali. În special pe creste, vor fi rafale ale vântului de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar temporar vizibilitatea va fi redusă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER