Conectează-te cu noi

Social-Cultură

ÎMPĂNATUL BOULUI. Fetele din Mănăstirea au stăpânit și în acest an boul – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

impanatul boului Manstirea 2016

Obicei tradiţional în fiecare an, de Rusalii, în satul Mănăstirea fetele nemăritate se ”luptă” pentru a ţine în frâu un bou. Tradiţia spune că cea care reuşeşte să potolească boul se va mărita anul viitor.

An de an, de Rusalii, în localitățile din zona municipiului Dej, și nu numai, tinerele fete nemăritate participă la ”împănatul boului”, o tradiție păstrată de zeci de ani. Astfel, în Mănăstirea, dar şi în sate precum Batin, Fizeşu Gherlii sau Mintiu Gherlii, fetele sunt puse la grea încercare: trebuie să stăpânească un bou împodobit cu ghirlande de flori, lăsat liber pe stradă.

Sărbătoarea începe imediat după ce sătenii ies de la biserică. În timp ce boul este împodobit cu flori, tinerele fete, îmbrăcate în straie populare, așteaptă cu nerăbdare începerea ”competiției”. Apoi, boul este lăsat liber pe ulița satului, iar fetele se ”luptă” care mai de care să îl țină în frâu. Cum boul este destul de greu de stăpânit, feciorii dau şi ei o mână de ajutor. Tradiţia spune că fetele care au reuşit să prindă boul de coarne, chiar și pentru scurt timp, se vor mărita în scurt timp.

În mai multe localități din zonă, între care și Mănăstirea, tinerii din localitate sunt costumați în draci și sunt udați de săteni cu găleți cu apă, chiar înainte de începerea ”împănatului boului”. Conform bătrânilor din sat, obiceiul are o semnficaţie agrară cu scopul de a aduce ploile şi de a asigura fertilitatea solului şi prosperitatea recoltelor.

Tradiţia ”împănatului boului” se păstrează de zeci de ani şi se transmite din generaţie în generaţie. Proaspăt-alesul primar Tiberiu Zelencz ne-a mărturisit că se bucură că tinerii din comună continuă această tradiție de suflet și se implică an de an în organizarea evenimentului. Sărbătoarea de la Mănăstirea a fost un real succes, sute de oameni înfruntând căldura puternică pentru a se bucura de frumusețea acestei tradiții.

De asemenea, municipalitatea, în parteneriat cu Studio Magic Star, a pregătit și un spectacol folcloric în fața castelului din Mănăstirea. Pe scenă au urcat cursanții Școlii Populare de Arte ”Tudor Jarda” Cluj, secția externă Dej, Ansamblul folcloric Mugurii Mintiului și artiștii Felix Gălan, Ioan Dordoi, Cristina Beldean Moșuțan, Iulia Iosip Ursan și Ancuța Suciu.

Dej24.ro a fost partener media al acestui eveniment.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER