Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Procesiunea Bucuriei de Rusalii la Dej a reunit peste 1000 de credincioși – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Procesiunea Bucuriei de Rusalii 2016 (20)

Peste o mie de credincioși din Dej s-au alăturat astăzi evenimentului ”Procesiunea Bucuriei de Rusalii”.

Protopopiatul Ortodox Dej a organizat în această după-amiază cea de-a doua ediție a evenimentului intitulat ”Procesiunea Bucuriei de Rusalii”. Peste o mie de credincioși din Dej și din comunele alăturate (la fel ca la prima ediție), alături de preoții parohi, au pornit în procesiune, la ora 18, de la biserica parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din cartierul Dealul Florilor, acolo unde s-a efectuat o slujbă de binecuvântare a evenimentului.

Cu toții s-au îndreptat spre oraș, la biserica de pe strada Regina Maria, iar apoi spre Capela Militară din Parcul Mare, unde, de la ora 19, a fost săvârșită Vecernia „Plecării Genunchilor”, oficiată de către pr. Inspector Eparhial, Prof. Dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca.

Pe tot parcursul procesiunii, credincioșii și preoții, în frunte cu preotul protopop Ionuț Buftea au rostit rugăciuni și au cântat cântece religioase.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER