Social-Cultură
Împănatul boului la Mănăstirea. Fetele care au stăpânit boul se vor mărita – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Obicei tradiţional în fiecare an, de Rusalii, în satul Mănăstirea fetele nemăritate se ”luptă” pentru a ţine în frâu un bou. Tradiţia spune că cea care reuşeşte să potolească boul se va mărita anul viitor.
La fel ca în fiecare an, de Rusalii, în localitățile din zona Dejului, și nu numai, fetele nemăritate participă la ”împănatul boului”. Astfel, în Mănăstirea, dar şi în sate precum Batin, Fizeşu Gherlii sau Mintiu Gherlii, fetele sunt puse la grea încercare: trebuie să stăpânească un bou împodobit cu ghirlande de flori.
Sărbătoarea începe imediat după ce sătenii ies de la biserică. Aceștia împodobesc boul cu flori, în timp ce tinerele fete, îmbrăcate în straie populare, așteaptă începerea ”competiției”. Apoi, boul este lăsat liber pe stradă, iar fetele se ”luptă” să îl țină în frâu. Cum boul este destul de greu de stăpânit, feciorii dau şi ei o mână de ajutor. Tradiţia spune că fetele care au reuşit să prindă boul de coarne sau măcar să-l atingă se vor mărita în anul următor.
În unele localități, între care și Mănăstirea, tinerii din sat sunt costumați în draci și sunt udați de săteni cu găleți cu apă. Obiceiul are o semnficaţie agrară cu scopul de a aduce ploile şi de a asigura fertilitatea solului şi prosperitatea recoltelor.
Tradiţia ”împănatului boului” se păstrează de zeci de ani şi se transmite din generaţie în generaţie. Cu toate acestea, primul Pavel Goron, dar și oamenii din sat recunosc că tradiția nu mai e ce a fost cândva, iar mai nou e nevoie de ”stimulare financiară” pentru ca sătenii să se implice în organizarea activității. Fetele sunt tot mai puține de la an la an, boii sunt scumpi, iar unii dintre localnici nu cred că tradiția aceasta se va mai păstra pentru mult timp (vezi declarații în materialul video).
Click AICI pentru a vedea o GALERIE FOTO de la ”împănatul boului” pe pagina de facebook Dej24.